Vineri, 13 noiembrie, școala pentru formarea viitorilor preoți din Eparhia Sloboziei și Călărașilor, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, a îmbrăcat veșminte de sărbătoare, prăznuindu-și patronul spiritual, pe marele patriarh constantinopolitan Sfântul Ioan Hrisostomul, informează Biroul de Preasă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Născut din dorința și nevoile eparhiei de a-și acoperi cerințele clericale, deși tânăr ca moment al înființări, Seminarul din Slobozia a creat deja tradiție. Mărturie stau anii scurși de la primul clopoțel care trezea la viață acest liceu, sutele de elevi care au schimbat vestimentația sobră cu reverenda și întâlnirea de 10 ani a primei promoții care a absolvit acest liceu teologic.
Cum este firesc în acest moment festiv, profesorii care au contribuit la formarea viitorilor teologi ai Bisericii Ortodoxe Române au participat, începând cu ora 9:00 a dimineții, la oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, după otpustul căreia a fost săvârșită o slujbă de pomenire a celor mutați la Domnul, Preasfințitul părinte Damaschin, a preacucernicilor și profesorilor acestui seminar și a elevilor seminariști chemați de Dumnezeu întru slava Sa. După săvârșirea celor sfinte, Preacucernicul părinte protoiereu Vădana Marian, profesor de Tipic și Liturgică, a susținut un referat cu tema Evlavia euharistică după Sfântul Ioan Gură de Aur, lucrarea ce a prezentat viața Sfântului părinte antiohian, precum și relația dintre cele două anaforale liturgice, a Sfântului Ioan și a Sfântul Vasile în acest an de pomenire a Părinților capadocieni.
Întoarcerea în incinta Seminarului a adus bucurie participanților: membrii Corului Seminarului, dirijat de Preacucernicul părinte profesor Ion Florin, au pregătit un moment artistic, interpretând cântece bisericești la un înalt nivel. Bucuria seminariștilor și a cadrelor didactice ale acestei instituții teologice a fost deplină, la agapa care a încununat comuniunea participând și binecuvântând prinoasele Preasfințitul Vincențiu.
Totodată, în această zi a fost lansat și site-ul web al acestui seminar (http://www.seminarulteologicslobozia.co.nr) unde sunt prezentate activitățile, profesorii, date despre elevi și alte informații utile pentru cei interesați.