Hramul Schitului Toți Sfinții de la Cașva, Reghin

În prima duminică după Rusalii, la 10 iunie 2012, Biserica Ortodoxă cinstește pe toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți de oameni. În această duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti cuvântul de învățătură la hramul Schitului „Toți Sfinții” de la Cașva, protopopiatul Reghin, după cum ne informează reintregirea.ro.

Mănăstirea Cașva construită din nou în ultimii ani, are o tradiție istorică fiind una din primele așezăminte de cult creștin de pe aceste locuri. La început, cu câteva sute de ani în urmă, avea hramul Adormirea Maicii Domnului. Așezată pe partea stângă a văii, sub dealul Dumbrăvița, în locul care și astăzi se numește „La Mănăstire”, aceasta exista în anul 1473 când starețul și călugării de la o mănăstire din Moldova s-au refugiat aici, probabil, în urma unei invazii păgâne, tătărești sau turcești. Dacă data întemeierii acestui lăcaș spiritual s-a pierdut în negură de vremuri, data distrugerii lui s-a consumat în ziua de Sfântul Nicolae (6 decembrie) 1761.

În acea zi de tristă amintire, au venit slugile înarmate ale baronului de la Gurghiu însoțite de o subunitate militară din armata generalului Buccow și au atacat, cu scopul de a o distruge, biserica mănăstirii în care se aflau oamenii la rugăciune. La vestirea atacului, oamenii au încercat să se opună, dar brațele și piepturile lor n-au putut face opoziție militarilor înarmați. La urmă, din cei 12 călugări și cîțiva credincioși, cei care nu au fost prinși au fugit în pădurea din apropiere. Motivele acestui atac asupra lăcașului sfânt au fost mai multe, din care unul era un conflict mai vechi al cășvenilor cu administratorii curții de la Gurghiu, în legătură cu pășunea Osoi, pe care sătenii o foloseau din moși-strămoși și pe care aceștia au încercat să și-o însușească. În această situație, sătenii ajutați de Isaia, starețul mănăstirii, au trimis o plângere la Viena unde, potracărul cancelariei împărătești confirmă dreptul lor strămoșesc asupra pășunii respective.

Pornind de la însemnările monografice ale preotului Simion Zehan făcute în anul 1900, în care se arată că: …În afară de sat, a fost o mănăstire care din porunca împăratului a fost dărâmată. Legenda spune că atunci când au venit cu porunca de dărâmare, în mănăstire erau 12 călugări, care s-au refugiat în pădure…, Dumitru Boieru Hodăceanu a făcut cercetări și a aflat mai multe lucruri rămase în memoria locuitorilor.

Astfel, se spunea că acei călugări veneau de la mănăstirile de peste munți, din Moldova, Văratec și Neamț și în timpul sezonului rece adunau în mănăstire copii dornici de învățătură, din jur. Aceeași călugări copiau aici cărți și pictau icoane.

Cu privire la atacul asupra mănăstirii, se spunea că prima încercare a eșuat datorită faptului că o femeie din Cașva, Bloj Maria, care era slujnică la curtea din Gurghiu, i-a prevenit pe săteni care s-au mobilizat și au blocat căile de acces, doborând copaci peste drum, astfel încât călăreții nu au putut ajunge la mănăstire. În urma acestui eșec, administrația de la Gurghiu acționează adresându-se conducerii comitatului Turda și armatei generalului Buccow. Militarii au sosit în grabă și au dat foc satului atacând apoi mănăstirea și distrugând-o. Câțiva săteni, împreună cu acel călugăr Isaia, născut în Zarand și preoțit la Râmnic, au fost prinși și legați în lanțuri. Judecata a avut loc la Gurghiu, unde Isaia a fost executat în public, prin spânzurătoare.

Comentarii Facebook


Știri recente