Hramul Schitului Sfântul Ilie din localitatea buzoiană Săseni

Schitul „Sfântul Ilie” din localitatea buzoiană Săseni și-a sărbătorit, astăzi, 20 iulie 2012, hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, informează TRINITAS TV.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie a spus: ‘Aici a existat un schit, iar în vremea fostului regim de până în anul 1989 a fost șters de pe fața pământului. După anul 1990 s-au început lucrările de refacere a acestui așezământ călugăresc. A trecut prin mai multe etape și iată suntem acum la un așezământ călugăresc înfloritor prin strădania centrului eparhial, a părintelui consilier economic și în mod deosebit prin strădania părintelui egumen și a celor două maici care ostenesc aici zi de zi’.

Cunoscut, inițial sub numele de Apșoara, așezământul monahal este menționat pentru prima dată la începutul secolului al XVIII-lea și se află ridicat între dealurile localităților Zorești și Săseni. În prezent, este metoc al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și, în fiecare an, la 20 iulie, își primește închinătorii, pelerini buzoieni, dar și vrânceni.

Al doilea hram al bisericii Schitului Săseni este Sfântul Mare Mucenic Pantelimon.

Comentarii Facebook


Știri recente