Hramul Schitului Bran

Schitul „Soborul Sfinților Apostoli” din Bran, județul Brașov, își serbează hramul duminică, 3 iulie, prilej cu care Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Transilvaniei, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. La sărbătoarea lăcașului de cult vor participa invitați din toată țara, autorități centrale, județene și locale, preoți și credincioși din parohiile din zonă.

La sărbătoarea hramului va avea loc și binecuvântarea lucrărilor de reparație efectuate la biserica schitului cu hramul ‘Soborul Sfinților Apostoli’ din Bran, conform celor precizate de protosinghelul Policarp Stoian, duhovnicul schitului. La hramul lăcașului de cult vor participa invitați din țară, precum și din parohiile învecinate. Printre invitații de seamă se află Gheorghe Ialomițianul, ministrul finanțelor, Radu Roatiș, ministru secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Ion Gonțea, prefectul județului Brașov, autorități locale și județene.

Din soborul de preoți vor face parte, alături de IPS Laurențiu, pr. Ionuț Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, pr. arhimandrit Visarion Joantă, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, pr. arhimandrit Ilarion Urs, exarh cultural, starețul Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, pr. arhimandrit Hristofor Bucur, starețul Mănăstirii ‘Sf. Ioan Botezătorul’ – Poiana Brașov, pr. protos. Macarie Țuțul, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu, pr. Ovidiu Găban, protopop de Mediaș. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de Grupul psaltic ‘Tronos’ al Catedralei patriarhale din București.

Schitul de la 1.000 de metri

Una dintre cele mai noi așezări monahale din Mitropolia Ardealului, Schitul Bran, de la înălțimea celor 1.000 de metri, se învecinează cu câteva masive muntoase ale Bucegilor și Pietrei Craiului. Bisericuța închinată Soborului Sfinților Apostoli este îngrijită, începând din 2006, de obștea monahală condusă de maica Taisia.

Din 2006, de când s-a înființat schitul, până în prezent, s-a amenajat o casă pentru locuit și s-au început lucrările pentru ridicarea corpului de chilii.

În paralel cu amenajarea casei de locuit au avut loc și lucrările la lăcașul de cult care se afla, la vremea respectivă, într-un stadiu incipient. Corpul de chilii va cuprinde nouă chilii monahale, sală de mese, bucătărie, bibliotecă, ateliere pentru sculptură și iconografie, patru grupuri sanitare și un paraclis de iarnă.

Comentarii Facebook


Știri recente