Hramul Schimbării la Față la Mănăstirea Turnu

Astăzi, 6 august 2011, în ziua praznicului „Schimbării la Față a Domnului”, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 20 de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Turnu, din stațiunea Călimănești, care și-a serbat unul din hramuri, potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii, în seara zilei de 5 august, iar astăzi a continuat cu Acatistul „Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, Taina Sfântului Maslu și cu Sfânta Liturghie.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică, subliniind însemnătatea praznicului „Schimbării la Față a Domnului” și felul în care Dumnezeu și-a arătat Slava Sa, atât în Vechiul Testament prin Prooroci, cât și în Noul Testament prin Însuși Fiul Său, Iisus Hristos.

La eveniment a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care

la finalul Sfintei Liturghii a rostit un cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat pe credincioși și a citit rugăciunea de dezlegare de păcate pentru toți pelerinii prezenți.

După slujbă a fost săvârșit un parastas pentru ctitorii, binefăcătorii și ostenitorii acestui sfânt așezământ.

La acest eveniment au mai fost prezenți, Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, părintele prof. univ. dr. Ștefan Resceanu de Facultatea de Teologie din Craiova, stareți și starețe de la mănăstirile vâlcene, preoți, monahi, monahii și sute de credincioși din eparhie și din țară.

Scurt Istoric

La poalele muntelui Cozia, nu departe de apele Oltului, se înalță silueta zveltă a mânăstirii de călugări Turnu, situată la 600 m de stația de cale ferată cu același nume. La poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, de-a lungul timpului, au fost multe sihăstrii, chilii săpate în stâncă, dintre care unele se mai păstrează și astăzi.

Biserica veche ce se află imediat la intrare, a fost ridicată în anul 1676, pe locul alteia din lemn, ctitoria fostului episcop de Râmnic, Varlaam, mitropolitul Țării Românești, stins din viață în anul 1702. Așezământul a fost o copie a mânăstirii Cozia – Veche, fiind refăcut de Gherasim Timuș (1894-1911), însă biserica veche a fost mistuită de flăcări în 1932, scăpând din calea incendiului doar casă lui Gherasim Timuș și chiliile din vale. Întregul ansamblu a fost refăcut în anul 1933. Această bisericuță, mai mică are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. În jurul ei se păstrează numeroase chilii săpate în piatră, iar în incintă se află două peșteri unde pustnicii se izolau de lume.

Biserica nouă, numită și Biserica cea mare, a fost ridicată între anii 1897-1901, de însuși Gherasim Timuș, având hramul „Schimbarea la Față”. Aceasta are forma pătrată, etajată, cu două niveluri, parter și etaj, la fiecare nivel fiind o biserică în care se ține slujba separat, de alt preot. Are o cupolă centrală, cu acces pe scările exterioare construite recent pe fațada de sud, dinspre lacul din apropiere.

Între anii 1935-1938, au fost construite chilii cu etaj și întregul ansamblu a fost renovat. Până în anul 1939, aici a funcționat o școală de cântăreți bisericești. Viețuitorii de aici duc o viața austeră, neconsumându-se carne.

În apropierea acestui vechi așezământ monastic se păstrează și astăzi unele vestigii istorice renumite cum ar fi : castrul roman „Arutela”, stânca de piatră numită „Masa lui Traian” și băile termale de la Bivolari – pe malul stâng al Oltului.

Comentarii Facebook


Știri recente