Hramul Parohiei Sfântul Mina – Vergu din București

Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a aflat astăzi, 11 noiembrie 2011, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Mina” – Vergu din București, cu prilejul hramului.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul le-a vorbit credincioșilor prezenți despre minunile săvârșite de Sfântul Mina și despre modelul de urmat pe care ni-l oferă: „Viața Sfântului Mucenic Mina ne învață ca și noi să avem o viață mărturisitoare. Să îl mărturisim pe Hristos prin faptele noastre și prin vorbele noastre. După faptele noastre să se cunoască că suntem creștini, să se vădească că suntem ucenicii lui Hristos, că împlinim poruncile Sale care au fost lăsate în Evanghelie și că iubim Biserica Sa cea sfântă. În Biserică ne întâlnim cu Hristos și cu sfinții Săi care mijlocesc pentru noi. În Biserică primim harul lui Dumnezeu, primim iertarea păcatelor, devenim membri ai Bisericii și aici trăim cele fericite și cele triste din viața noastră”, după cum informează Radio TRINITAS.

Sfântul Mucenic Mina a trăit în timpul împăraților romani Dioclețian și Maximian. A fost slujitor în armata romană, iar când a început persecuția creștinilor s-a retras în pustie. Cu ocazia unei mari sărbători păgâne din Frigia, Sfântul Mina a mers în mijlocul poporului și a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. A fost prins și torturat din ordinul împăratului, iar în cele din urmă a fost decapitat.

În anul 1874, parte din moaștele sale au fost aduse în București, unde au rămas la Biserica „Sfântul Mina” – Vergu.

Comentarii Facebook


Știri recente