Hramul Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit sâmbătă, 14 august 2010, Vecernia Mare și Prohodul Maicii Domnului iar duminică, 15 august 2010, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm, cu prilejul sărbătoririi hramului acestei parohii, informează episcopiascandinavia.se. În cuvântul de învățătură, rostit la Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a vorbit despre rolul Maicii Domnului în mântuirea lumii și i-a îndemnat pe credincioși să ceară în toată vremea mijlocirea și ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

După Liturghie s-au făcut câteva rugăciuni către Maica Domnului pe suprafața de teren pe care se va înălța noua biserică a Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm, piatra de temelie pentru această sfântă zidire fiind pusă anul trecut de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului și Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord.

Comentarii Facebook


Știri recente