Hramul Mănăstirii Voivodeni din județul Sălaj

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a oficiat ieri, 6 august, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestei mănăstiri „Schimbarea la Față a Domnului”, înconjurat fiind de un sobor de 30 de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși, informează episcopiasalajului.ro.

Astăzi, obștea sfintei mănăstiri numără patru viețuitori, stareț al acestui așezământ monahal fiind Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăcean. În duminici și sărbători mulțime de credincioși sălăjeni și nu numai își găsesc odihna și liniștea duhovnicească la această mănăstire. Așa s-a întâmplat și anul acesta, cu prilejul hramului, când au fost prezenți aproape 1000 de credincioși. La finalul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu și-a exprimat bucuria pentru numărul mare de creștini prezenți și le-a transmis binecuvântarea și prețuirea sa.

Comentarii Facebook


Știri recente