Hramul Mănăstirii Sita Buzăului din județul Covasna

Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos a fost încununată de cântări bizantine rostite de corul „Tronos” al Catedralei patriarhale din București, pe Taborul covăsnean – Mănăstirea Sita Buzăului, informează Ziarul Lumina.

Ziua binecuvântată a Schimbării la Față a Mântuitorului a adus pentru credincioșii din Protopopiatul Întorsura Buzăului, județul Covasna, lumină și bucurie duhovnicească. Mănăstirea din localitatea Sita Buzăului se află sub ocrotirea acestei sfinte sărbători, iar credincioșii din zonă, precum și din județele limitrofe au venit în număr mare pentru a se bucura împreună de Schimbarea la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la acest lăcaș de cult.

Ca întotdeauna, Dumnezeu a rânduit ca soarele să strălucească pe un cer senin ca oglinda, așadar Sfânta Liturghie a fost săvârșită în aer liber, în pridvorul bisericii. La Sfânta Liturghie au participat preoții din Protopopiatul Întorsura Buzăului, precum și din alte parohii și mănăstiri, iar răspunsurile la strană au fost date de psalți ai Patriarhiei Române, membri ai corului ‘Tronos’, conduși de dirijorul pr. protopsalt Mihail Bucă.

Cântările psaltice ale distinșilor cântăreți au răsunat din ‘Taborul’ covăsnean până la poalele dealului pe care se află mănăstirea și i-au mișcat pe cei prezenți la sfânta sărbătoare, fiind pentru prima dată când au avut asemenea oaspeți în zonă.

Părintele Ghenadie, duhovnicul mănăstirii, a ținut cuvântul de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioși să facă ascultare de Dumnezeu, ascultarea fiind prima poruncă pentru o viață desăvârșită duhovnicește. ‘Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care bine am voit; pe Acesta să-L ascultați’. De asemenea, credința, rugăciunea neîncetată și faptele bune îl ajută pe om să se înalțe duhovnicește și să se lumineze la față precum Mântuitorul – ‘Lumina taborică ne-o dă și nouă Hristos și ne spune să ne schimbăm viața prin virtuți, prin ascultarea de El îndeplinind poruncile Sale’.

Părintele a făcut o analogie între ceea ce s-a întâmplat pe muntele Taborului și ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie și i-a sfătuit pe credincioși să stea cu frică și cu cutremur, la fel cum au stat apostolii la vederea Mântuitorului schimbat la față, iar sărbătoarea de astăzi să le fie începutul schimbării la suflet.

La finalul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, prin strădania și efortul tuturor maicilor viețuitoare în mănăstire, coordonate de maica stareță Loida Iovănesc, s-au împărțit credincioșilor pachete cu alimente.

Date istorice

Mănăstirea a luat ființă în anul 1997 la inițiativa părintelui Tohănean Florin, parohul din localitatea Sita Buzăului și actualul protopop al Protopopiatului Întorsura Buzăului, și prin donația terenului pe care s-a construit, de către familia Muscalu Gheorghe și Maria, având binecuvântarea Preasfințitului Episcop Ioan. Primele construcții au fost o bisericuță de lemn în formă de navă și un corp de chilii din lemn.

Din anul 2000 mănăstirea a primit un duhovnic, părintele Ghenadie Trif, care a venit de la Mănăstirea Frăsinei – Vâlcea. În toamna anului 2001 maica Loida Iovănesc este numită stareța acestei mănăstiri de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei. În timp, s-au mai construit biserica din cărămidă, un corp de chilii ce cuprinde și un paraclis de iarnă și o clopotniță ce adăpostește trei clopote. Pictarea bisericii a început în anul 2007 și a fost finalizată anul acesta, fiind realizată de o echipă de pictori conduși de Vasile Buzuloi, pictor zugrav bisericesc de categoria I.

Comentarii Facebook


Știri recente