Hramul Mănăstirii Sfânta Ana de la Orșova

Luni, 25 iulie, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova, își serbează hramul, informează site-ul episcopiaseverinului.ro.

Cu acest prilej slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de un sobor de arhierei format din Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și din Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Sfântul locaș a fost ctitorit de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de tânăr sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial. Șeicaru avea să fie distins cu titlul de Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” de către regele Ferdinand I al României. În toamna lui 1916, chiar pe „Dealul Moșului”, ziaristul a fost îngropat, alături de camaradul său de arme, Petre Găvănescu, de explozia unui obuz. Amândoi au scăpat cu viață, iar Șeicaru s-a legat să ridice în acest loc, atunci când va avea posibilități materiale, o mănăstire, în semn de mulțumire lui Dumnezeu, dar și „în memoria tuturor eroilor care au căzut pentru o Românie Mare”, după cum nota el însuși în actul de donație a mănăstirii către Mitropolia Olteniei, document notificat la München la 24 martie 1975.

Comentarii Facebook


Știri recente