Marți 24 Iunie 2014, Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a liturghisit și a predicat la Mănăstirea „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” – Scărișoara Noua, Prot. Cărei, cu ocazia hramului.
În cadrul Sf. Liturghii Preasfinția Sa a hirotonit pe diaconul Ioan Bogdan Caliman întru preot pe seama Parohiei Chereusa, Prot. Cărei. În cuvântul final, potrivit episcopiammsm.ro, P.S. Iustin Sigheteanul a subliniat faptul că binecuvântează dorința și lucrarea de construire a unei noi biserici închinata Sf. Ioan Botezătorul și Sfinților Martiri Brâncoveni, care să respecte arhitectură și importanța acestui așezământ monahal.
După Sf. Liturghie, Preasfinția Sa a conferit Domnului Dumitru Păcurar, director al firmei Ardudana S.A. distincția „Crucea Voievodala Maramureșeana” pentru laici, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la împodobirea tezaurului patrimonial al episcopiei, parohiilor și manăstirilor. În Sala de Protocol a mănăstirii, Ierarhul și Președintele Consiliului Județean – Domnul Adrian Stef, în prezența autorităților județene și locale au semnat și sigilat actul de consfințire a „Sfântului Ioan Botezătorul” că patron spiritual al Județului Satu Mare.