Hramul mănăstirii Roșia, Arad

De sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la 8 noiembre 2012, Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit la mănăstirea din Roșia, Protopopiatul Sebiș, județul Arad. Mulțime de credincioși au venit din toate părțile județului Arad la

Mănăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Roșia pentru

a participa la sărbătoarea de hram la care a slujit IPS Timotei,

Arhiepiscop al Aradului.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înalt

Preasfinția Sa a prezentat învățătura Bisericii despre sfinții îngeri,

accentuând, în mod deosebit, folosințele sfinților îngeri în toate

împrejurările vieții omenești, și cu precădere la vreme de boală.

Îndemnul dat credincioșilor a fost de a culege roadele pelerinajului la

mănăstire în ziua pomenirii Sfinților Arhangheli prin stăruința facerii

binelui, rugând ca aceștia să mijlocească pentru iertarea păcatelor

noastre. Schitul Roșia este situat pe soșeaua Arad – Brad, la 100 km

nord-est de Arad și la 5 km din șosea.

Credincioșii satului și ai așezărilor dimprejur au dorit și au cerut să

se înființeze o mănăstire în Roșia, întrucât pe valea Crișului Alb nu

exista nici un așezământ monahal. În trecutul mai îndepărtat, a existat

în zonă o mănăstire care a fost desființată de Maria Tereza și generalul

Bukow. Cererea credincioșilor a primit o rezolvare favorabilă din

partea Episcopiei Aradului, prin binecuvântarea întâistătătorului

eparhiei, IPS Timotei, avându-se în vedere și faptul că în satul Roșia

era biserică, dar nu exista preot. Schitul a fost populat în noiembrie

1995, nucleul obștii fiind format din maicile Haritina Cârdei și

Elefteria Gudea, de la Mănăstirea Timișeni, județul Timiș. Peste un an, a

venit ca preot și duhovnic al schitului ieromonahul Ilarion Streian, de

la Mănăstirea Bodrog. La început, obștea a viețuit în fosta casă

parohială. Abia încropită, obștea s-a apucat de lucru, a renovat atât

casa parohială, cât și biserica foarte degradată. În prezent, maicile au

reușit să ridice un corp nou de clădiri, cuprinzând chilii, trapeză,

bucătărie, arhondaric, paraclis etc. Biserica mănăstirii se află într-un

amplu proces de înfrumusețare, mai ales prin pictura bisericească ce

este în curs de execuție, de aceea orice jertfă, donație și strădanie

din partea tuturor creștinilor este bine-venită.

Începând cu seara zilei de 8 noiembrie și continuând în noaptea spre 9

noiembrie, IPS Arhiepiscop Timotei a efectuat o vizită pastorală la

Schitul Almaș, Protopopiatul Sebiș, cu prilejul prăznuirii hramului,

„Sfântul Ierarh Nectarie”. Chiriarhul a săvârșit aici slujba de

Priveghere, urmată de Sfânta Liturghie din noapte, după cum ne informează Ziarul Lumina. Cuvântul ierarhului

s-a referit la Sfântul Nectarie de Eghina în evlavia credincioșilor

ortodocși români de pretutindeni.

Comentarii Facebook


Știri recente