Hramul Mănăstirii Almăj-Putna

În Episcopia Caransebeșului, printre lăcașurile de cult care și-au serbat hramul de Sărbătoarea Schimbarea la Față se numără și mănăstirea Almăj Putna, din județul Caraș Severin. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al așezământului de Preasfințitul Părinte Lucian, chiriarhul locului, informează TRINITAS TV.

„Se cuvine întâi de toate să ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimei celei de o ființă și nedespărțită, Treime Care S-a arătat pe muntele Taborului”, a explicat Preasfinția Sa.

La Sfânta Liturghie au participat autorități județene și locale, dar și foarte mulți pelerini care s-au putut închina cu acest prilej la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la mănăstirea Călugăra.

Piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost așezată în anul 1996.

Comentarii Facebook


Știri recente