Hramul istoric la Biserica Domnească de la Curtea Veche

În ziua cinstitului praznic al Bunei Vestiri, mâine 25 martie 2012, Biserica Domnească de la Curtea Veche din București își sărbătorește hramul istoric. În acest an, programul liturgic al sărbătorii va începe, după rânduială, chiar din această seară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, de la ora 17:00, la finalul căreia credincioșii prezenți se vor bucura de binecuvântarea și cuvântul de învățătură al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Duminică, 25 martie, începând cu ora 8:00, se vor săvârși Acatistul Bunei Vestiri și slujba Utreniei, iar de la ora 10:00 va începe slujba Sfintei Liturghii, urmată de parastasul pentru voievozii ctitori ai Bisericii Domnești de la Curtea Veche.

Lăcașul adăpostește icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, salvată din marele incendiu din 1847 și adusă de la Biserica ‘Sfântul Anton – Pușcărie’, fapt care i-a adus în timp lăcașului numele de Biserica ‘Sfântul Anton – Curtea Veche’, așa cum a rămas în actele oficiale și în conștiința populară. Pisania așezată deasupra ușii de la intrare de Ștefan Vodă Cantacuzino, precum și vechile cronici ale țării afirmă că biserica a fost zidită de Mircea Ciobanul, probabil în a doua domnie (1558-1559), fiind terminată și zugrăvită de urmașul său Petru cel Tânăr (1559-1568). Anul 1560 a marcat prima sărbătorire a hramului Bunei Vestiri la Biserica Domnească. De atunci biserica de la Curtea Veche a trecut prin nenumărate încercări, dar s-a și bucurat de numeroase danii de la domnitorii Constantin Brâncoveanu, Alexandru Moruzi, Constantin Ipsilati și mulți alții. În cursul anului 2010 și începutul anului 2011 s-a realizat lucrarea de refacere exterioară a bisericii, apoi în continuarea anului 2011 au început ample lucrări de consolidare și refacere a clopotniței, anexelor ei, dar și refacerea exterioară a muzeului parohial.

Comentarii Facebook


Știri recente