Hramul Înălțarea Sfintei Cruci în Parohia Moțiori, Ineu

Parohia Ortodoxă Moțiori din Protopopiatul Ineu și-a serbat pe 14 septembrie hramul ‘Înălțarea Sfintei Cruci’, prin săvârșirea în ajun a Vecerniei cu Litie, apoi, în ziua praznicului, a Utreniei și a Dumnezeieștii Liturghii, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

În după-amiaza zilei a avut loc întâlnirea Cercului pastoral-misionar Ineu, când s-a săvârșit Agheasma mică și Taina Sfântului Maslu, în fața troiței din curtea bisericii. Din sobor au făcut parte preoții Moise Nica, protopopul Ineului (Parohia Șomoșcheș), Flavius Ardelean, coordonatorul Cercului (Bocsig), Ciprian Sălăvăstru, paroh (Moțiori), Constantin Ilica (Apateu), Alexandru Pop (Berechiu), Petru Lazea (Cermei), Călin Negruț (Gurba), Dan Tureanu (Ineu I), Cristian Ardelean (Ineu II), Sever Mocan (Ineu-Traian), Petru Ursulescu (Seleuș), Mircea Oală (Șicula), Florin Borca (Șepreuș) și diaconul Marius Braiț.

În cadrul întâlnirii, pr. Cristian Ardelean a ținut un cuvânt pe tema ‘Sfânta Cruce – bucurie și înălțare’, prin care a arătat importanța Sfintei Cruci în viața noastră, subliniind: ‘Crucea nu este doar jertfă, ci este și înviere. Este armă împotriva demonilor, tămăduitoare asupra oamenilor. Crucea devine pentru noi dezrobire, o liberare de rău, biruință asupra păcatelor și asupra morții. Nici o slujbă nu se poate săvârși fără Sfânta Cruce. Nu putem despărți Sfânta Cruce de Hristos și nici pe Hristos de Sfânta Cruce. Prin ea, Dumnezeu binecuvintează pe oameni, viața acestora și munca lor. Omul este pecetluit cu Semnul Sfintei Cruci de la leagăn până la mormânt, de la botez până la slujba înmormântării, el stă astfel toată viața sub semnul Sfintei Cruci’.

Pr. paroh Ciprian Petru Sălăvăstru a adus mulțumiri părintelui protopop, preoților împreună-slujitori, precum și credincioșilor care s-au adunat în număr așa de mare în jurul Sfintei Cruci. Aceștia au primit binecuvântarea prin stropirea cu apa sfințită și au fost unși cu untdelemnul sfințit, iar mai apoi, preoții s-au retras pentru discuții pe tema propusă.

Comentarii Facebook


Știri recente