Hramul Centrului Social-Cultural „Sf. Ap. Andrei” al Patriarhiei Române

Centrul Social – Cultural „Sf. Apostol Andrei” al Patriarhiei Române își va sărbători, mâine, 30 noiembrie, ocrotitorul, informează TRINITAS TV.

Înființată pe 1 martie 2008, în cadrul Sectorului Stavropighii Patriarhale și centre sociale, instituția are drept scop elaborarea de programe, proiecte și parteneriate în vederea consolidării societății actuale.

Printre serviciile oferite de Centrul Social-Cultural ,,Sfântul Apostol Andrei” se numără organizarea de seminarii, colocvii, conferințe naționale și internaționale pe teme de actualitate; organizarea sau găzduirea de expoziții cu caracter temporar sau permanent, precum și dialogul cu alte confesiuni sau religii; organizarea de pelerinaje în țară și în străinătate; desfășurarea unor activități comerciale și a unor care țin de domeniul hotelier.

Misiunea este îndeplinită prin programe sociale, medicale, educative, comunitare, culturale și de voluntariat.

Centrul Social – Cultural ,,Sfântul Apostol Andrei” din București servește, între altele, drept casă de oaspeți pentru invitații Patriarhiei Române la diferite evenimente cu caracter național și internațional, precum și ca sediu pentru asociații și fundații ce funcționează cu binecuvântarea Patriarhiei Române și a Sfântului Sinod.

Comentarii Facebook


Știri recente