Miercuri, 29 iunie, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu un sobor de 12 preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din localitatea Călimănești, județul Vâlcea, care și-a serbat ocrotitorii.
În cuvântul de învățătură părintele prof. univ. Ștefan Resceanu a evocat viața, personalitatea, activitatea și rolul în creștinism a celor doi corifei, sfinții Petru și Pavel, iar la final, părintele arhimandrit Vartolomeu a transmis arhierești binecuvântări din partea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, subliniind importanța slujiri lui Dumnezeu prin împreună-lucrarea clerului bisericesc, monahal și credincioși în cadrul unei comunități, după modelul sfinților Apostoli.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii sfintei biserici, apoi au fost împărțite pachete celor neajutorați și iconițe credincioșilor prezenți la sfânta biserică. După toate acestea, toți cei prezenți, cler si credincioși au luat parte la tradiționala agapă frățească în bucuria comuniuni și a comunității.
La sărbătoare au mai participat autoritățile locale și centrale, stareții mănăstirilor Turnu și Stânișoara, părintele profesor Nicolae Proteasa, directorul Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea, părintele prof. univ. Ștefan Resceanu de Facultatea de Teologie din Craiova, preoți și numeroși credincioși din stațiune și împrejurimi.
Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Călimănești
Nu departe de vestita mănăstire Cozia, ctitoria lui Mircea cel Bătrân, în orașul Călimănești, se află Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel’, un monument de artă și arhitectură românească de început de secol XX, ce scoate în evidență hărnicia și dragostea creștinilor din acest oraș pentru Dumnezeu și pentru sfinții Săi.
Lucrările la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ au început la inițiativa preotului Constantin Constantinescu, în anul 1910, cu contribuția locuitorilor orașului Călimănești și a altor credincioși. La data de 26 septembrie 1910, P.S. Ghenadie, Episcopul Râmnicului a săvârșit slujba de binecuvântare a locului și a lucrărilor.
Proporțiile impunătoare ale Bisericii dar și greutățile pricinuite de primul război mondial au făcut ca lucrările să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp. La 23 septembrie 1920, P.S. Vartolomeu, Episcopul Râmnicului a săvârșit slujba târnosire a noului sfânt locaș.
Biserica este construită în stil arhitectonic românesc, cu trei turle, una pe naos și două pe pronaos. Arhitectura din interior este impresionantă. Are cafas pentru cor, care se prelungește pe dreapta și pe stânga, pe toată lungimea pronaosului, și este susținut de câte trei stâlpi. Amvonul cu scară spiralată, dantelăriile fine, executate în balustrada care delimitează cafasul și amvonul sunt detalii care îți încântă privirea. Catapeteasma este sculptată în lemn de tei, iar pictura este executată în stil neo-bizantin de către Alexandru Henția. Culoarea galben, care predomină atât în pictură cât și la ferestrele cu vitralii dau interiorului o aleasă strălucire.