Hramul Catedralei Mitropolitane din Timișoara

Catedrala Mitropolitană din Timișoara și-a serbat astăzi, 30 ianuarie 2011, hramul istoric. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop – vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

„Dacă vrem să-i cunoaștem pe acești trei mari dascăli ai Bisericii și dacă dorim să-i cinstim așa cum se cuvine să citim viețile lor”,a evidențiat Preasfinția Sa în cuvântul său de învățătură.

„Toți acești trei ierarhi”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, „ne-au lăsat o amintire în conștiința noastră a tuturor prin viața lor și prin scrierile lor. De aceea în fiecare an, fără a face deosebire între ei, îi pomenim în aceiași zi de 30 ianuarie, pentru că ei sunt îndrumătorii noștri, iar pentru noi cei din Timișoara patronii Catedralei noastre Mitropolitane”, după cum ne informează TRINITAS TV.

Declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura ei, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost construită între anii 1936-1946, târnosirea având loc la 6 octombrie 1946.

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi s-a încheiat la Catedrala din Timișoara cu un concert susținut de Corul Mitropoliei.

Comentarii Facebook


Știri recente