Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului și-a sărbătorit astăzi, 29 iunie, ocrotitorii. Sute de constănțeni au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie, informează TRINITAS TV.
Cu ocazia hramului au fost aduse la Catedrală un fragment din moaștele Sfântului Serafim de Sarov și icoana făcătoare de minuni a Sfântului care va fi dăruită viitoarei mănăstiri din localitatea constănțeană Corvin ce-l va avea ocrotitor pe marele mistic rus.
„Această sărbătoare adună aici mulțime de preoți și credincioși. Este o tradiție ca la acest moment credincioșii să se roage și să primească Sfânta Împărtășanie. Tot astăzi am avut hirotonie întru preot și diacon pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel, fiind cei care au hirotonit apostoli, preoți și diaconi, au întemeiat comunități creștine și au purtat grijă de acestea”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Teodosie.
După slujbă, absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă au depus Jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă Română.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost zidită între anii 1883-1885. Aici se află moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, descoperite la Halmyris în anul 2001 și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.