Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, joi, 18 octombrie 2012, cu prilejul hramului Sfântul Evanghelist Luca, în capela Spitalului Județean Tulcea, a precizat Alexandru Chituță.
La Sfânta Liturghie au participat atât bolnavi internați în Spital, cât și conducerea și cadrele medicale dimpreună cu credincioși tulceni.
Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat celor prezenți importanța credinței în viața creștinului precizând și câteva detalii despre Sfântul Evanghelist Luca care a fost în timpul vieții și doctor.
Preasfinția Sa a vizitat bolnavii din saloanele Spitalului Județean Tulcea.