Hramul Capelei Institutului Naționale de Balneoclimatologie și Recuperare fizică din București

Capela Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie din București și-a serbat astăzi, 2 iulie, hramul, informează TRINITAS TV. Ca în orice zi de sărbătoare, pacienți, dar și angajați au participat în cursul dimineții la Sfânta Liturghie.

„Este al patrulea an de când sunt în acest spital ca preot și prăznuim pe Sfântul Ștefan cel Mare ca ocrotitor al capelei noastre. Capela Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie a luat ființa în anul 2005 la inițiativa angajaților acestei instituții și a preotului de atunci, servind nevoilor spirituale ale credincioșilor și ale angajaților”, a declarat părintele Ionuț Paragină – Vasile, parohul capelei.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat și un parastas pentru angajații instituției sanitare trecuți la Domnul. Capela Institutului Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie din București îl mai are ocrotitor și pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

„Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat PS Varlaam câștigătorilor concursului catehetic din Arhiepiscopia Bucureștilor

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a întâlnit vineri cu câștigătorii Concursului Național Catehetic din Arhiepiscopia Bucureștilor. „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat în încheierea discursului Episcopul vicar patriarhal. Întâlnirea a avut loc la…