Hramul bisericii Sfântul Dumitru din Slobozia

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărailor a săvârșit Vineri, 26 octombrie 2012, Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului Bisericii „Sfântul Dumitru” din Slobozia, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a mulțime de credincioși.

Pentru cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul acestei biserici, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu și prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului au fost aduse, încă din ziua de joi, 24 octombrie, moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, potrivit sf-esc.ro.

Credincioșii au simțit bucuria comuniunii cu Sfinții și au înălțat rugăciuni înaintea raclelor cu sfintele moaște pentru sănătate și mântuire, iar slujitorii în frunte cu Chiriarhul locului s-au rugat la Sfânta Liturghie.

În cuvântul Său, Preasfințitul Chiriarh a vorbit despre exemplul de credință jertfelnică pe care ni-l dă Sfântul mare Mucenic Dimitrie, despre mărturisirea credinței autentice în lumea secularizantă de azi. A mulțumit Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru binecuvântarea de a trimite și anul acesta moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța și Coralei „Armonia” pentru înălțătoarele cântări de la Sfânta Liturghie.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie s-a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori, miluitori și binefăcători ai acestei sfinte biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente