Hramul Bisericii „Sfântul Antonie – Curtea Veche” din Capitală

Biserica ‘Sfântul Antonie – Curtea Veche’ din București este în sărbătoare, astăzi, 17 ianuarie, cinstindu-și ocrotitorul, pe Sfântul Antonie cel Mare. Credincioșii care vin astăzi la hram vor participa la o Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

Manifestările dedicate hramului bisericii au început duminică seara, când a avut loc o procesiune cu icoana Sfântului Antonie, iar apoi a fost săvârșită slujba Acatistului și a Vecerniei.

Astăzi, în ziua hramului, dimineață este săvârșită slujba Utreniei, iar apoi cea a Sfintei Liturghii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

‘Sfânta Liturghie va fi una arhierească, slujind Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, iar la finalul slujbei este așteptat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pentru a ne ține un cuvânt de învățătură’, a declarat părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii ‘Sfântul Antonie cel Mare – Curtea Veche’ din Capitală.

Biserica Domnească de la Curtea Veche este cel mai vechi lăcaș de cult din Capitală, fiind cunoscut și pentru icoana făcătoare de minuni a Cuviosului Antonie care se păstrează aici.

Biserica este construită în anul 1559 de Mircea Ciobanu și soția sa, Doamna Chiajna. Este importantă prin arhitectura ei și pentru faptul că este legată de Palatul voievodal, ea fiind o biserică domnească întru începuturi. Biserica ‘Sfântul Antonie cel Mare – Curtea Veche’ are și un muzeu parohial, inaugurat anul trecut.

‘Avem o icoană de la 1715, realizată în timpul domnitorului Ștefan Cantacuzino care făcea parte din catapeteasmă, reprezentând Sfânta Treime la Stejarul Mamvri. De asemenea, avem o anaforniță dăruită bisericii de Sfântul Constantin Brâncoveanu, precum și alte obiecte de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din întregul secol XIX’, a declarat părintele paroh Gheorghe Zaharia. Pe lângă Sfântul Antonie cel Mare, lăcașul de cult mai are ca hram ‘Buna Vestire’.

Comentarii Facebook


Știri recente