Hramul Bisericii Sfântul Alexandru din Sulina

Cu prilejul cinstirii Sfântului Ierarh Alexandru, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a poposit în orașul Sulina pentru a săvârși Sfânta Liturghie în Biserica ‘Sfântul Ierarh Alexandru’, informează Ziarul Lumina.

La Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, precum și de numeroși credincioși. În cuvântul de învățătură, PS Episcop Visarion a subliniat importanța participării la Sfânta Liturghie pentru fiecare creștin și roadele acesteia în viața și lucrarea Bisericii.

La sfârșitul slujbei a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt lăcaș, zidit între anii 1910 și 1934, precum și pentru credincioșii parohiei trecuți la cele veșnice. Apoi, Comitetul parohial a oferit o agapă tuturor credincioșilor prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…