Hramul Bisericii Parohiei Apărătorii Patriei 1 din Capitală

Biserica Parohiei Apărătorii Patriei 1 din Capitală și-a sărbătorit sâmbătă, 22 septembrie 2012, ocrotitorul, pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi. Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în mijlocul credincioșilor parohiei.

De asemenea, credincioșii prezenți la sfintele slujbe s-au putut închina moaștelor sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi. Racla cu un fragment din sfintele sale moaște a fost așezată spre închinare într-un baldachin special amenajat în curtea bisericii, astfel credincioșii au putut să aducă cinstire ocrotitorului spiritual al lăcașului lor de cult.

Patriarhul României a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a evocat viața și activitatea marelui sfânt român.

„Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi s-a născut în părțile Vrancei, în prima parte a secolului XVII-lea. În general nu se știu multe date despre copilăria, tinerețea și școlile pe care le-a urmat, dar în anul 1670 pe când era egumen la Mănăstirea Bogdana, de lângă Târgu Ocna, din părțile Bacăului, a fost chemat să devină episcop la Rădăuți. Acolo a stat doar un an pentru că în 1671 s-a vacantat scaunul episcopal de la Roman, devenind episcop la Roman. În 1674 a fost ales Mitropolit al Moldovei. În anul 1694 au năvălit tătarii și au început să jefuiască țara. O ceată de tătari a ajuns și la Schitul Brazi și i-au cerut sfântului Teodosie să spună unde se află odoarele bisericii și averea, iar el nu a vrut să spună unde se află puțina agoniseală a Schitului Brazi, fapt pentru care i s-a tăiat capul. Noaptea credincioșii l-au înmormântat și așa a sfârșit cu moarte de martir Sfântul Teodosie de la Brazi. În 1842 moaștele sale au fost descoperite în mod minunat moaștele sale și mutate din mormânt într-o raclă la mănăstirea Brazi, unde se află și astăzi. Pentru viața sa duhovnicească și pentru multele pătimiri pe care le-a suferit, apărând nu numai credința ortodoxă, ci și pe credincioși în fața năvălirilor de alt neam și de altă credință, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2003, l-a trecut în rândul sfinților, proclamarea canonizării s-a săvârșit la mănăstirea Brazi”, a spus Preafericirea Sa.

Sfinții sunt modele demne de urmat și de aceea trebuie să li se aducă o cinstire deosebită a mai arătat Preafericirea Sa în cuvântul de învățătură.

„Biserica noastră îl cinstește în mod deosebit pentru această jertfă a sa ca mărturisitor al credinței și apărător al credincioșilor pe care i-a păstorit. La această biserică, Apărătorii Patriei 1, se află un fragment din moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi, de aceea am venit să ne închinăm la moaștele sale care se află aici și să facem pomenirea sfântului prin această evocare a vieții lui și a slujirii lui ca monah, ca egumen, ca episcop și ca Mitropolit în Moldova”, a precizat Părintele Patriarh.

Apreciere pentru lucrarea pastoral misionară

De asemenea, Patriarhul României a dăruit pentru biblioteca parohiei, ca semn de prețuire pentru lucrarea care se desfășoară aici și ca semn de încurajare pentru lucrarea viitoare, mai multe cărți liturgice și de folos duhovnicesc.

„Dorim să vă felicităm pentru activitățile pe care le desfășurați aici, părintele paroh ne-a relatat despre planurile prezente și viitoare ale parohiei și considerăm că mărturia aceasta în mijlocul orașului a unei vieți deodată duhovnicești și de misiune socială este foarte necesară. Trăim într-o lume din ce în ce mai secularizată care nu mai construiește viața și societatea pe valori ale credinței, ci pe simplu trai bun și comportamentul ca și când Dumnezeu nu ar exista și, de asemenea, ca și când totul se sfârșește la mormânt fără credința în viața veșnică”, a menționat Preafericirea Sa.

Totodată, părintele paroh a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca semn de mulțumire și recunoștință pentru binecuvântarea primită astăzi, dar mai ales ca semn al ascultării față de Preafericirea Sa, un omofor cu chipul Sfântului Teodosie de la Brazi și cu chipul sfântului Grigorie Dascălul cu promisiunea că vom fi tot timpul ascultători și râvnitori în tot ceea ce ne îndemnați să facem.

„Vă mulțumim în numele comunității credincioșilor noștri pentru binecuvântarea sărbătorii de astăzi, pentru darurile făcute și de asemenea, vă mulțumim pentru binecuvântarea dată în urmă cu trei ani ca un fragment din moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi să fie aduse spre închinare credincioșilor în biserica noastră. De atunci vă mărturisesc că am simțit prezența credincioșilor mult mai activă în viața Bisericii și am înțeles cu adevărat ce înseamnă o comunitate activă, credincioasă și cu un puternic simț național”, a spus părintele paroh.

Lansarea proiectului construirii unui centru de zi

Cu ocazia hramului, astăzi, la 22 septembrie 2012, a fost lansat proiectul construirii unui centru de zi în cadrul Parohiei Apărătorii Patriei 1 din Capitală.

„Între planurile noastre de viitor se află și construcția unui centru social de zi pentru numeroasa comunitatea de rromi pe care o avem aici în Apărători Patriei și față de care ne simțim datori să îi sprijinim începând cu alfabetizarea până la oferirea unei șanse noi în viață”, a spus părintele Paroh.

Patriarhul României și-a exprimat bucuria în privința acestei hotărâri de a se construi în cadrul parohiei a unui centru de zi deoarece este mare nevoie de o educație sănătoasă, încă începând de la vârsta copilăriei. Este mare nevoie să învățăm pe copii iubirea lui Hristos, a spus Părintele Patriarh.

„Dacă îi învățăm de mici pe copii să fie nu doar buni la carte, ci și mărinimoși și generoși atunci avem speranța unei societăți mai umane și creștine pentru că iubirea de Dumnezeu arătată în rugăciune și iubirea de semeni arătată în fapte bune ne arată cât de mult locuiește Duhul lui Hristos în inimile noastre. Dacă receptăm prezența Duhului lui Hristos în sufletele noastre prin rugăciune atunci mâinile noastre devin fără o sforțare voluntaristă, ci în mod firesc, mâinile iubirii milostive a lui Hristos față de semeni. Educația este cea mai mare investiție, este o investiție nu numai pentru toată viața de pe pământ, ci și o investiție pentru eternitate, deoarece copii care sunt crescuți în credință și ies în lume împlinind voia lui Dumnezeu în viața lor devin sfinți. Deci, o educație creștină temeinică nu pregătește doar pământeni ai patriei pământești, ci și posibili cetățeni ai patriei cerești, ai Împărăției Cerurilor”, a mai adăugat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La eveniment au fost prezenți și Arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ bisericesc, dar și părintele protopop Dinu Pompiliu de la Protoieria 3 Capitală.

Biserica datează din anul 1937. De doi ani, aici se află și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie. Lăcașul de cult mai are hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Adormirea Maicii Domnului”.

Comentarii Facebook


Știri recente