Biserica Ortodoxă îi pomenește la 20 septembrie pe Sfântul Mare Mucenic Eustațiu, soția sa Teopista și fiii lor, Agapie și Teopist. Cu acest prilej, Biserica parohiei bucureștene „Iancu Vechi – Mătăsari” și-a sărbătorit hramul, după cum ne informează TRINITAS TV. Lăcașul de cult este singurul din Capitală cu acest hram, având și părticele din moaștele sfinților prăznuiți.
Părintele paroh Costel Stoica a subliniat faptul că sărbătoarea Sfântului Mucenic Eustațiu reprezintă un popas de bucurie pentru parohia Iancu Vechi-Mătasari care îl are ca ocrotitor.
„Sfântul Mare mucenic Eustațiu și familia sa au pătimit pentru credința în Hristos în al doilea secol creștin, în timpul împăratului Adrian, care i-a ucis datorită faptului că au refuzat să renunțe la credința în Hristos”, a precizat părintele paroh.
În viitorul apropiat, sfintele moaște vor fi așezate spre închinare într-o nouă raclă.
Deși a fost zi lucrătoare, biserica a fost plină de credincioși, iar foarte mulți dintre ei s-au împărtășit. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii lăcașului de cult.