Hramul bisericii din Chitighaz – Ungaria

În duminica a XXII-a după Rusalii (4 noiembrie 2012), biserica românească din Chitighaz (Kétegyháza), închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, în fruntea unui sobor format din Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei și Parohul de la Otlaca Pustă, Părintele Liviu Iștoc, de la Parohia Șeitin, din Protopopiatul Aradului, Părintele Florin Olteanu, Parohul Chitighazului și Arhidiaconul Claudiu, de la Catedrala Episcopală din Giula, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Parohiei Șeitin.

La acest eveniment, alături de credincioșii ortodocși români din Chitighaz au mai fost prezenți atât credincioși de la alte Parohii din Ungaria (Otlaca Pustă și Micherechi), cât și din România (Arad, Vladimirescu și Șeitin).

Între oficialitățile care au onorat cu prezența hramul de la Chitighaz menționăm pe Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, de la Budapesta, Domnul Consul Gerant Interimar Dragoș Țigău, de la Giula, Doamna Maria Kalcsó, Primarul Chitighazului, Domnul Totorean Mircea, Primarul Șeitinului, Domnul Gheorghe Guiaș, Vicepreședintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Domnul Vasile Gurzău, Directorul Centrului de Documentare și Informare al Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Domnul Petre Sălăjan, Președintele Autoguvernării Minoritare Românești Locale din Chitighaz și ceilalți membri ai acestei Autoguvernări, Domnul Adam Bauer, de la emisiunea în limba română a Studioului Teritorial de Radio din Seghedin, Doamna Corina Sebestyén, redactor la Săptămânalul Cronica și alți invitați.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a tâlcuit Evanghelia zilei și și-a exprimat bucuria pentru această frumoasă zi de sărbătoare a hramului, care și în acest an a reunit în biserica din Chitighaz mulți credincioși ortodocși români de o parte și de cealaltă a graniței între Ungaria și România, care s-au simțit foarte bine împreună, sub purtarea de grijă a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Ocrotitorii acestui sfânt locaș de cult și a celorlalte Puteri Cerești, sărbătorite în toate bisericile ortodoxe în data de 8 noiembrie. Prezența corului din Șeitin, care a interpretat cu profesionalism și dăruire răspunsurile la Sfânta Liturghie, a adus și de această dată multă bucurie, armonie și curaj în sufletele tuturor credincioșilor.

Sărbătoarea hramului s-a desfășurat cu sprijinul Autoguvernării Minoritare Românești Locale din Chitighaz și a Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și s-a încheiat printr-o agapă comună, la care au fost invitați să participe toți credincioșii din biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente