Hramul Bisericii Buna Vestire din municipiul Galați

În fiecare an, la data de 25 martie 2013, credincioșii Parohiei „Buna Vestire” din municipiul Galați se află în zi de sărbătoare.

Manifestările pastoral-liturgice și misionare au debutat în seara zilei de 24 martie, prin săvârșirea slujbei Vecerniei cu Litie și a Acatistului Bunei Vestiri la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum a precizat Părintele Gabriel Molocea.

Sfânta Liturghie din ziua praznicului a fost oficiată de un sobor de preoți, în prezența rugătoare a credincioșilor din parohie, dar și din întreg municipiul Galați.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit pachete cu alimente.

Prin grija și implicarea efectivă a membrilor Consiliului și Comitetului parohial, persoanelor cu probleme materiale, marginalizate sau aflate în risc social, le-au fost oferite daruri de alimente, articole de îmbrăcăminte, iconițe și cărți de rugăciuni.

Programul a continuat la Maternitatea „Buna Vestire” din municipiul Galați, printr-o activitate misionară și social-filantropică îndreptată asupra femeii și mamei creștine, ca semn de dragoste și apreciere pentru jertfa pe care aceasta o aduce pe altarul familiei și al Bisericii. În cadrul acestei activități, pc. pr. capelan Octavian Buruiană, a săvârșit o slujbă de mulțumire în capela Maternității „Buna Vestire”, în prezența cadrelor medicale și a ostenitorilor acestei unități medicale.

Programul liturgic s-a încheiat cu slujba parastasului.

La final, preoții slujitori au vizitat mamele aflate în saloanele maternității, oferindu-le mici daruri și iconițe.

Biserica „Buna Vestire” din municipiul Galați, construită între anii 1857-1859, în timpul domniei lui Alexandru-Ioan Cuza a împlinit 154 de ani de existență.

Odinioară, în vremea când acest sfânt locaș se ridica de comunitatea creștinilor de aici, această parte a orașului era plină de grădini, mărturie grăitoare în acest sens fiind strada Mihai Eminescu, fostă „Grădinarilor”. Sinodicul Bisericii consemnează că ridicarea acesteia s-a făcut pe la 1857, terenul fiind donația unui creștin pe nume Fotie, care a oferit și cea mai însemnată contribuție financiară pentru construcție.

Începând cu anul 2009 se începe renovarea sfântului lăcaș, însă cu multe dificultăți tehnice, deoarece, neavând nici un schelet metalic care să susțină zidirea, a fost necesară adăugarea acestuia la exterior și întărirea temeliei cu încă trei centuri de rezistență.

Comentarii Facebook


Știri recente