Hramul Bisericii Arad-Subcetate

În ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni, joi, 16 august 2012, credincioșii din Parohia Arad-Subcetate, Protopopiatul Arad, și-au sărbătorit hramul bisericii cu bucuria de a-l avea ca oaspete pe întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, Înalt Preasfințitul Timotei, care a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Chiriarhul a fost întâmpinat de preotul paroh Radomir Stoica și de credincioșii prezenți cu sentimente de fiască dragoste. În cuvântul de învățătură, Înalt Preasfinția Sa a vorbit despre Sfinții Martiri Brâncoveni, ocrotitorii bisericii, evidențiind personalitatea covârșitoare a voievodului Constantin Brâncoveanu, mare ctitor de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei din cele trei provincii românești, cu osebire din Transilvania, exemplu proeminent în istoria neamului românesc. Prin moartea sa și a fiilor săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache, cu adevărat mucenicească, aceștia au oferit tuturor o minunată pildă de dăruire și de jertfă pentru neamul lor și pentru credința creștină. Martiriul lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar și pe necreștini, după cum consemnează izvoarele istorice ale vremii, și a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece și balade populare. Sfânta noastră Biserică i-a canonizat, la 20 iunie 1992, făcându-le pomenire în ziua de 16 august. Înalt Preasfinția Sa a lăudat buna inițiativă a preotului și enoriașilor de a așeza biserica lor sub ocrotirea Sfinților Martiri Brâncoveni.

În numele tuturor celor prezenți, preotul paroh a mulțumit înaltului ierarh pentru prezență.

Parohia ortodoxă română ‘Sfinții Martiri Brâncoveni’ din cartierul arădean Subcetate s-a înființat în anul 2004, părintele Radomir Stoica, la vremea aceea duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, fiind numit preot paroh. În primii ani s-au slujit Sfânta Liturghie și celelalte slujbe într-un paraclis improvizat, iar în primăvara anului 2010, prin osteneala enoriașilor și a altor credincioși, s-a început construirea noului lăcaș de cult, o biserică de lemn, finalizată în același an și sfințită de hram de către IPS Timotei. În perspectivă, parohia preconizează construirea unui nou lăcaș de cult, mai încăpător, în apropierea actualei biserici, existând deja un proiect în curs de finalizare.

Comentarii Facebook


Știri recente