Hramul Așezământului Sfântul Vasile cel Mare din Galați

În prima zi a anului, Așezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galați și-a serbat hramul. Sărbătoarea a început prin oficierea Sfintei Liturghii la care au participat fetele din cadrul orfelinatului, copiii asistați în Centrul de zi împreună cu părinții lor, monahii și cadre didactice din cadrul instituției, informează TRINITAS TV.

A urmat apoi o slujbă de Te Deum la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, însoțit de Pr. Tudorel Popa, în vârstă de 93 de ani, diacon pe vremea ctitoririi acestui așezământ filantropic, la sfârșitul anilor ’30.

Copiii au cântat colinde și, potrivit obiceiului începutului de an, au rostit plugușorul și i-au sorcovit pe cei prezenți.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a spus: ‘Cred că mesajul sărbătorii de Anul Nou în casa Sfântului Vasile îl reprezintă acești copii mai frumos decât brazii. Copiii sunt mesajul Anului Nou. În acest mesaj Îl găsim și pe Iisus Domnul Prunc’.

La final, copiii au primit daruri și s-au putut închina și la racla cu părticele din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, adusă cu acest prilej de ierarhul Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente