Hram și resfințire la Mănăstirea Snagov

Pașii pelerinilor s-au îndreptat ieri, 26 septembrie 2012, în ziua de pomenire a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, către Mănăstirea Snagov din județul Ilfov, care și-a serbat hramul și a cărei biserică a fost resfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, împreună cu Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După cum informează Ziarul Lumina, după Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Daniel, însoțit de o delegație de ierarhi din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, a fost întâmpinat, după tradiție, în fața bisericii istorice. Preafericirea Sa a resfințit biserica recent consolidată și pictura restaurată. Din soborul de ierarhi au făcut parte IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și cei trei ierarhi care au slujit Sfânta Liturghie de hram.

În cuvântul de învățătură rostit de pe amvonul bisericii Mănăstirii Snagov după slujba de sfințire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat moștenirea istorică, spirituală și culturală a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ctitor al așezământului, din vremea căruia se păstrează actuala biserică: ‘Dărnicia lui nu era spre laudă, ci era o necesitate pentru a apăra Ortodoxia. El, ca și domnitorii Moldovei, avea conștiința că urmează împăraților bizantini în datoria lor spirituală de a ajuta Biserica din țara lor, dar și Ortodoxia întreagă’. Preafericirea Sa a amintit că Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pomenit la 27 septembrie, imediat după sărbătoarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, a viețuit o perioadă la Mănăstirea Snagov, unde s-a ocupat de una dintre cele mai importante tipografii din Țara Românească. ‘În această mănăstire a fost tipărită prima carte cu grafie latină pe pământ românesc și tot aici, în anul 1701, Antim Ivireanul a tipărit prima carte din lume în limba arabă, cu o tipografie făcută de el, din lemn, și există și astăzi într-o mănăstire din Liban. Liturghierul greco-arab a fost tipărit aici, la Snagov. Atât de importantă este această insulă și mănăstire’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Se va ridica un muzeu în apropierea bisericii

Preafericirea Sa a amintit și faptul că, după distrugerea căii de acces de pe malul lacului către mănăstire în 1821, până de curând nu a mai existat un pod solid, iar transportul era anevoios. Pasarela inaugurată în anul 2010, construită din beton și fier, a înlesnit accesul la mănăstire. Patriarhul României a anunțat că se dorește ca, în viitorul apropiat, să fie construit un muzeu în apropierea bisericii: ‘Este prea importantă această mănăstire ca să nu aibă un muzeu în care să fie prezentată istoria ei, de la începuturile cunoscute până astăzi și, în mod special, să fie prezentate viața Sfântului ctitor Neagoe Basarab și viața Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, cel mai mare mitropolit al Țării Românești’.

Daruri și distincții

Ieri, la Mănăstirea Snagov, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Varahiil Bănățeanu, starețul acestui așezământ. În continuare, Preafericirea Sa oferit un semn de recunoștință, de mulțumire și de felicitare celor ce au sprijinit, de-a lungul anilor, activitatea mănăstirii. Astfel, domnul ing. Nicolae Noica a primit Diploma de onoare ‘Sfântul Voievod Neagoe Basarab’, o icoană a sfântului și medalia emisă de Banca Națională a României cu chipul domnitorului român și cu biserica Mănăstirii Snagov. Cei șapte ierarhi din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei prezenți la eveniment au primit icoana Sfântului Neagoe Basarab și medalia omagială amintită, realizată la Monetăria Statului. Diploma de onoare ‘Sfântul Neagoe Basarab’ și medalia omagială au mai fost primite de Florentina Pencea, prefectul județului Ilfov, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Oancea, primarul Snagovului, și alți binefăcători ai mănăstirii.

Ales sobor de slujitori

Din soborul de slujitori care au participat ieri la hramul acestui așezământ monahal, cel mai vechi din eparhie, au mai făcut parte arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al eparhiei, arhim. Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ, arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ arhiepiscopal, pr. Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, protoierei din eparhie, stareți, precum și preoți din Protopopiatul Ilfov Nord.

Protosinghelul Varahiil a oferit, apoi, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o icoană care îl reprezintă pe domnitorul Sfânt Neagoe Basarab purtând în brațe biserica Mănăstirii Snagov, ctitoria sa. Pentru credincioșii prezenți la slujba de hram și de resfințire au fost pregătite 1.000 de pachete cu produse alimentare. După slujbă, urmând tradiției Bisericii Ortodoxe Române, credincioșii, deopotrivă bărbați și femei, au putut intra prin Sfântul Altar, închinându-se și sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masă.

Momente din istorie

În 2012, an comemorativ al Sfântului Voievod Neagoe Basarab în Mitropolia Munteniei și Dobrogei, se împlinesc 500 de ani de la rezidirea bisericii Mănăstirii Snagov din temelie de către domnitorul sfânt român. Biserica a fost construită în secolul al XIV-lea, fiind atestată documentar în 1408. În anul 2008, Mănăstirea Snagov a împlinit 600 de ani de atestare documentară, prilej cu care sfântului lăcaș cu hramul ‘Intrarea în Biserică a Maicii Domnului’ i s-au hărăzit alți doi ocrotitori: Sfântul Voievod Neagoe Basarab și Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Comentarii Facebook


Știri recente