Credincioși din toate colțurile Arhiepiscopiei Râmnicului și nu numai, participă de ieri seară, la schitul Iezer, la slujbele dedicate Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea.
Moaștele Sfântului, sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, de Biserica Ortodoxă Română, vor putea fi cinstite de pelerini pe tot parcursul zilei.
Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, noul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, exarhul mănăstirilor din această eparhie, a declarat pentru Radio TRINITAS: „Slujba a început la ora 8:00, arhiereul va fi înconjurat de un sobor de preoți din zonă și din alte părți. Moaștele Sfântului Cuvios Antonie sunt în biserica nouă, din cadrul Schitului Iezer, unde la ora actuală, se poate ajunge mai ușor de la Râmnicu-Vâlcea, Valea Cheii, Schitul Iezer.”
Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer a trăit în secolul al- XVII lea. Era de neam aromân și s-a născut în ținutul Pindului din Grecia de astăzi. A venit în Țara Românească de tânăr și s-a ocupat cu negustoria. A intrat în monahism într-o mănăstire aproape de Schitul Iezer: „Când a venit spre Râmnicu-Vâlcea, dorul sau pentru viața sihăstrească l-a determinat sa meargă la episcopul locului de atunci să ceară binecuvântarea pentru a merge la Muntele Athos. După experiența de la Muntele Athos, el revine în Țara Românească, se așează lângă Schitul Iezer, unde timp de 3 ani își sapă o peșteră în piatră, muncind și rugându-se, ducând o viață plină de asceză. În timpul vieții lui, el este căutat de o mulțime de oameni care aveau nevoie de povețe, de sfaturi duhovnicești, ajunge chiar și făcător de minuni. Sfântul Antonie este păstrat în amintirea poporului ca un adevărat creștin, grabnic ajutător și sihastru neîntrecut.”