În localitatea Timișul de Sus credincioșii locului a avut parte luni, 26 iulie, și marți, 27 iulie, de frumoase slujbe, întrucât l-a prăznuit pe ocrotitorul parohiei lor, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Luni-seară a fost Vecernie și Priveghere, slujba fiind oficiată de un sobor de șase preoți, iar marți-dimineață, chiar de ziua Sfântului, au slujit, de asemenea, mai mulți preoți. Înainte de Sfânta Liturghie s-a făcut Sfântul Maslu, iar apoi s-au ținut în aer liber Utrenia și Liturghia, slujite de un sobor format din paisprezece preoți și doi diaconi, în frunte cu protopopul Dănuț Gheorghe Benga, informează „Ziarul Lumina”.
Corala Armonia, la hramul parohiei din Bristol. Doar plânsul copiilor ne amintea că suntem pe pământ, a spus IPS Iosif
Corala Armonia a fost prezentă la hramul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, în perioada 20-22 mai 2022. Membrii coralei au oferit răspunsurile la slujbe și au susținut un concert caritabil…
Un nou diacon în Centrul de presă Basilica: Va sluji la Biserica Sfântul Silvestru din Capitală
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a slujit marți la Mănăstirea Antim din Capitală. În cadrul Sfintei Liturghii, Sebastian Pană, coordonator de producție la Trinitas TV, a fost hirotonit diacon. „Ne bucurăm mult astăzi…
Arhiepiscopul Varsanufie către clericii din Protoieria Călimănești: Preotul trăiește rugăciunea ca pe o stare proprie
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a prezidat luni conferința preoțească a clericilor din Protopopiatul Călimănești. În cuvântul adresat, Arhiepiscopul Râmnicului a vorbit despre importanța rugăciunii și efectele imediate practicării acesteia. Întâlnirea a fost organizată la sediul administrativ…
Piatra Neamț: Mitropolitul Teofan a vizitat două centre de sprijin pentru copiii cu dizabilități
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vizitat luni două centre pentru copii cu dizabilități ale Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului (DGASPC) – Neamț. Vizitele au avut loc la Centrul de Recuperare pentru Copilul…
PS Lucian a binecuvântat biserica-necropolă din Caransebeș după încheierea lucrărilor de renovare
Preasfințitul Părinte Lucian a oficiat duminică Sfânta Liturghie la biserica-necropolă din Caransebeș și a binecuvântat exteriorul lăcașului de cult, recent renovat. De asemenea, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat troița și icoanele din mozaic amplasate la intrarea…