Hram la Pârcovaci

Biserica „Sfânta Împărăteasă Pulheria” din satul Pârcovaci, județul Iași, și-a sărbătorit ieri, 10 septembrie a.c., hramul. La Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de 13 preoți de la parohiile învecinate, au participat în jur de 400 de credincioși. Hramul a început încă de marți seară, de la ora 18:30, cu slujba Vecerniei. Anul acesta, au fost aduse spre închinare, de la biserica din localitatea Feredeni, moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. „Dimineață a fost săvârșită slujba Aghiezmei, ulterior am săvârșit slujba Utreniei, Acatistul de mulțumire și apoi Sfânta Liturghie împreună cu 13 preoți. A predicat părintele stareț Ieronim, de la Mănăstirea Măcinul, din județul Tulcea. În cadrul Sfintei Liturghii, am făcut slujba de pomenire a ctitorilor bisericii, Gheorghe și Pulheria Ghica”, ne-a declarat preotul paroh Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. La agapa de la finalul Sfintei Liturghii au participat credincioșii, preoții și autoritățile locale. Sfântul lăcaș închinat Sfintei Pulheria din Pârcovaci datează din anul 1834, fiind ctitorit de Gheorghe și Pulheria Ghica, de aici și hramul nemaiîntâlnit în Ortodoxia românească. Din 1993, de când părintele protopop Nicolae Crăciun este preot paroh, la biserica din Pârcovaci s-au făcut multiple restaurări, iar pe 30 septembrie 2001 a fost resfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 211/ 11 septembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…