Hram la Mănăstirea Surpatele

Mănăstirea Surpatele din Arhiepiscopia Râmnicului își sărbătorește la 12 iulie 2012 cel de-al doilea hram, închinat Maicii Domnului. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va oficia Sfânta Liturghie în incinta lăcașului de cult, după cum ne informează arhiram.ro.

Mânăstirea Surpatele se află situată în comuna Frâncești, satul Surpatele, județul Vâlcea, la 12 km de gara Băbeni și la 3 km de mânăstirea ,,Dintr-un Lemn’.

Biserica a fost înălțată de logofătul Tudor Drăgoescu și fratele său Stanciu, feciorii lui Popa Frîncu, la începutul secolului al XVI-lea (Pr. D. Bălașa), refăcută de boierii Buzești și reparată în secolul al XVII-lea. Între anii 1703-1706, biserica a fost reconstruită din zid de doamna Marica Brâncoveanu, fiind și pictată. Mai târziu, în 1815 a fost reparată și repictată de zugravul Gheorghe Gherontie din Hurezi.

În anul 1872 mânăstirea a fost închisă cultului din cauza stadiului de ruină în care ajunsese, monahiile fiind mutate la mânăstirea „Dintr-un Lemn’, fiind restaurată între anii 1927-1935, de către Comisiunea Monumentelor Istorice (cele 17 chilii actuale au fost făcute prin stăruința stareței Varvara Predescu).

Biserica este dotată cu o catapeteasmă frumos sculptată, ca și ușile în stil brâncovenesc. Pe pereți se găsesc pictate chipurile voievozilor care au ctitorit sfântul lăcaș și un tablou mai rar întâlnit în iconografia bisericească, privind „împărțirea hainelor lui Iisus’, executat de unul din cei doi zugravi, Andrei și Iosif ieromonahul, care au pictat această biserică.

Alexandru Odobescu nota încă din anul 1860, câteva obiecte de valoare din această sfântă mânăstire: o Evanghelie îmbrăcată cu argint poleit, oferită în dar de Constantin Brâncoveanu pe când era vel-spătar, dania fiind scrisă cu mâna sa; două poale de icoane și o dveră de serasir și mai multe sângulii de pânze de in subțire, cusute cu mare finețe, pentru Maica Domnului. Sunt și sfite însemnate în catalogul lui Odobescu, de stofă de catifea săpate pe material de mătase groasă sau mătase cu păr de cal.

Ultimele îmbunătățiri i s-au făcut de catre Sfânta Episcopie a Râmnicului și Argeșului între anii 1958-1959.

Comentarii Facebook


Știri recente