Hram la Mănăstirea din localitatea Tătărăștii de Sus, județul Teleorman

Schimbarea la Față este și hramul de vară al Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tătărăștii de Sus, județul Teleorman. Manifestările religioase încep acolo, încă din această seară, cu slujba Privegherii.

Mâine, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Galaction, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS, duhovnicul mănăstirii, părintele ieromonah Serafim Dobrin.

Mănăstirea „Sfânta Ecaterina – Tătărăștii de Sus” a fost înființată, în anul 2009, lângă ruinele unui complex fortificat, format din casele familiei boierești Bălăceanu și o biserică de la 1798. Anul acesta, pe 20 iulie, zidurile vechii incinte înalte de peste 7 metri, s-au prăbușit, în urma unei furtuni puternice, pe toată latura de nord, lângă care se afla și paraclisul în care își pleacă, zilnic, genunchii cele 5 viețuitoare ale mănăstirii împreună cu duhovnicul lor. Singura porțiune rămasă în picioare a fost, în mod miraculos, chiar cea de lângă micul lăcaș de închinare, a mai spus părintele Serafim Dobrin.

Comentarii Facebook


Știri recente

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul ajung la Urziceni

Credincioșii din Urziceni pot aduce cinstire moaștelor Sfântului Ioan Botezătorul în Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la finalul acestei săptămâni. Sfintele moaște ajung joi după-amiază, la ora 15.30. „Preoți, credincioși și copii purtând flori…