Hram la Mânăstirea Cârcea de lângă Craiova

Sfântul Antonie cel Mare a fost cinstit în mod deosebit astăzi, 17 ianuarie 2012, la Mănăstirea Cârcea de lângă Craiova, care îl are ocrotitor. În zi de aleasă sărbătoare pentru obștea de maici a sfântului așezământ monahal, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei. Momentele liturgice s-au încheiat cu o slujbă de Parastas, pentru toți ctitorii și binefăcătorii acestui locaș monahal, care au trecut la Domnul.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit credincioșilor despre viața și personalitatea marcantă a Sfântului Antonie, ca model de sfințenie în Biserica noastră creștină. „Sfântul Antonie nu este numai modelul monahilor, ci și al tuturor dreptmăritorilor creștini aflați în căutarea mântuirii. Cu toții suntem chemați de Dumnezeu la practicarea virtuților creștine și la împlinirea sfaturilor evanghelice”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Piatra de temelie a bisericii Mânăstirii Cârcea a fost pusă în anul 1957, dar lucrările de construcție nu au putut fi finalizate decât după evenimentele din Decembrie 1990. Biserica a fost sfințită în anul 1992, de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei. Tradiția locală spune că aici, cu secole în urmă, a fost un așezământ monahal pentru călugări. Există chiar o cruce mare din piatră, cu inscripții chirilice, la circa 25 m de intrarea în actuala biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente