Hram la Facultatea de Teologie din Iași

Facultatea de Teologie din Iași și-a sărbătorit astăzi, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Trei ierarhi. Profesorii și studenții au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ne informează Radio TRINITAS.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa, a subliniat scopul principal al înființării școlilor teologice: „Școala de teologie să fie vas și trâmbiță a Duhului Sfânt. Acesta este mandatul pe care Biserică îl oferă, îl dăruiește unei școli de teologie pregătitoare pentru misionarii, clerici sau laici de mâine, să fie loc binecuvântat în care Dumnezeu, prin slujbele săvârșite prin asimilarea de cunoștințe, prin predarea de cunoștințe, Duhul Sfânt să fie prezent și prin aceasta, vasul binecuvântat, școala de teologie să devină vas al Duhului Sfânt”.

La final, părintele decan Viorel Sava a vorbit despre importanța sărbătorii pentru instituția pe care o conduce. El a subliniat că acești Trei Mari Ierarhi sunt modele vrednice de urmat atât pentru profesorii facultății dar și pentru studenți deopotrivă.

Comentarii Facebook


Știri recente