Hram la Biserica Spitalului Militar din Brașov

Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din incinta Spitalului Militar ‘Regina Maria’ din Brașov se pregătește de sărbătoarea din 8 septembrie, informează „Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.” Piatra de temelie a bisericii s-a pus în vara anului 2005, prin bunăvoința comandantului dr. col. Cristian Badea și cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Plămădeală. La 24 iunie 2008 a avut loc slujba de binecuvântare săvârșită de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

Biserica Ortodoxă Română cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’ din incinta Spitalului Militar ‘Regina Maria’ Brașov, Protopopiatul Brașov, a fost clădită, din evlavia creștină și prin contribuția bolnavilor și a personalului medical, sub conducerea comandantului dr. col. Cristian Badea și a dr. col. Geogian Tudose.

În vara anului 2005, prin bunăvoința doctorului Badea și cu binecuvântarea mitropolitului Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici din incinta spitalului, al cărei preot paroh este Gârlonța Florin.

Începând cu 1 ianuarie 2006 este numit preot paroh Ioan Florin Bășa, care a continuat și terminat lucrările de construcție ale Sfintei Biserici. Lăcașul de cult este construit din cărămidă și acoperit cu țiglă metalică. În anul 2007, este ridicat în turnul bisericii un clopot de o sută de kilograme, donat de doctorul Badea.

Biserica a fost sfințită în 2008 de Înaltpreasfințitul Laurențiu

La 24 iunie 2008 a avut loc slujba de binecuvântare săvârșită de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți, a oficialităților locale și a credincioșilor.

După această dată, preotul Bășa a început să slujească în Sfânta Biserică. A fost un prilej de bucurie pentru bolnavii și personalul spitalului care aveau acum un loc de rugăciune și închinăciune, o ‘poartă către Cer’. În anul 2009, exteriorul bisericii a fost tencuit și s-au început lucrările la catapeteasmă, care este sculptată în lemn de stejar și împodobită cu ornamente și icoane.

Anul 2010 marchează sfârșitul lucrărilor la iconostas și începerea celor pentru pictura bisericii. În prezent, Parohia Spitalului Militar ‘Regina Maria’ din Brașov se înfățișează ca o Biserică vie, cu multă dragoste față de aproapele și multă nădejde în ajutorul Domnului și Mântuitorului Hristos și al Maicii Domnului în aceasta trudnică lucrare. Lucrările de construcție necesită finanțări substanțiale care se obțin cu eforturi mari din partea părintelui paroh. Miercuri, 8 septembrie, parohia va sărbători Nașterea Maicii Domnului împreună cu hramul bisericii. Cu această ocazie sunt invitați să participe credincioșii din parohie și din afara ei.

Comentarii Facebook


Știri recente