Hram la Biserica ‘Podeanu’ din București

Biserica ‘Podeanu’ din cartierul bucureștean ‘Grivița’ este în sărbătoare, deoarece astăzi, 10 mai, este prăznuit sfântul Simon Zilotul, apostol al Domnului, și mirele din Cana Galileii, unde Mântuitorul a făcut prima Sa minune. Pe lângă hramurile ‘Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir’ și ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’, biserica bucureșteană cinstește și pe Sfântul Simon, apostolul Domnului, ale cărui sfinte moaște sunt puse spre închinare credincioșilor ce calcă pragul bisericii, informează ‘Ziarul Lumina’.

Pentru a cinsti acest eveniment așa cum se cuvine, în biserică se oficiază Sfânta Liturghie, la care e așteptat, pe lângă credincioși din diferite zone ale capitalei sau ale țării, și un sobor mare de preoți.

‘Duminică seara am făcut slujba Vecerniei și a Privegherii, apoi procesiunea cu sfintele moaște ale Sfântului Apostol Simon în jurul bisericii, iar luni este slujba Sfintei Liturghii, cu Acatistul Sfântului, unde slujește un sobor de preoți, cu invitați de seamă din mai multe părți. Pe lângă bucuria duhovnicească, credincioșii care ne vor călca pragul vor primi și câte un mic pachet cu mâncare pentru că sunt foarte mulți care vin de departe’, a explicat părintele Vasile Ailioaei, parohul Bisericii ‘Podeanu’ din Protoieria 1 Capitală.

Biserica ‘Podeanu’ își are numele provenit de la principalul ei ctitor, Nicolae Podeanu, care împreună cu soția sa Ecaterina a donat nu numai terenul pe care se află construită biserica, ci și întreaga lor agoniseală.

Alte informații cu privire la modul prin care au fost aduse la această Biserică moaștele Sfântului Apostol Simon Zelotul a oferit pentru TRINITAS TV, părintele paroh Vasile Ailioanei: „Sfântul Simon Zelotul, moaștele sale și istoria acestei Biserici încep odată cu regretatul episcop Valerian Zaharia, în fața monumentului în care ne aflăm, și cel care a fost Episcop aproape 18 ani la Oradea. A fost pensionat forțat în 1969 și din 1971 episcopul a locuit în casa din spate, casa parohială a parohiei Podeanu, și aici el a avut sfintele moaște ale Sfântului Apostol. Voi explica cum au ajuns sfintele moaște aici. Episcopul Valerian, împreună cu regretatul episcop Tit Simedrea, au cumpărat din Creta moaștele Sfântului Apostol Simon Zelotul. Inițial, el era încă Episcop al Oradiei și a vrut să le așeze la „Biserica cu Lună’. S-a rânduit prin pensionarea sa forțată să rămână cu sfintele moaște aici și înainte de mutarea sa la Domnul a spus că aceste moaște le lasă acestei Biserici”.

Comentarii Facebook


Știri recente