Hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 8-9 iulie 2008

În zilele de 8-9 iulie 2008, la Reședința patriarhală din București, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menționăm:

– canonizarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Țării Românești (cu ziua de prăznuire la 28 octombrie), a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, părintele erei creștine și al dreptului bisericesc (1 septembrie) și a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Domnitorul Țării Românești, om de cultură isihastă și prinț al păcii (26 septembrie);

– prăznuirea Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, episcopul Cartaginei, în ziua de 13 septembrie;

– înființarea de birouri de catehizare a tineretului în fiecare eparhie a Bisericii Ortodoxe Române pentru dezvoltarea proiectului Hristos împărtășit copiilor;

Sfântul Sinod a ales pe Părintele Arhimandrit Andrei – Nicolae Moldovan în postul de episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului cu titlul de Făgărășanul.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu bucurie de decizia congreselor celor două Eparhii ortodoxe românești din Statele Unite ale Americii și Canada de a aproba propunerile Comisiei Mixte de Dialog și de a împuternici această comisie să continue lucrarea în vederea realizării unificării celor două eparhii într-o singură Mitropolie Ortodoxă Românească pentru America de Nord, în comuniune canonică și spirituală directă cu Patriarhia Română.

Sfântul Sinod felicită clerul și ceilalți delegați din Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Nicolae și, de asemenea, clerul și ceilalți delegați din Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Nathaniel, pentru această decizie istorică și își exprimă speranța că eforturile de unificare din punct de vedere statutar și administrativ vor fi încununate de succes.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente