Hotararea Sfantului Sinod al BOR cu privire la implicarea clerului in politica

Cu privire la implicarea clerului in politica, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane isi innoieste punctele de vedere si recomandarile din 13-14 februarie 1996 si 23-25 februarie 2000 si, in lumina acestora, hotaraste:

1. In calitatea sa de cetatean al Patriei si de parinte duhovnicesc al tuturor enoriasilor sai, indiferent de orientarea lor politica, preotul are libertatea, binecuvantarea si indatorirea ca, de pe pozitia si prin mijloacele care-i sunt specifice, sa participe la viata cetatii, sprijinind activitatile menite sa promoveze binele obstesc si impotrivindu-se oricaror masuri sau activitati care se dovedesc a fi in contradictie cu invatatura si morala crestin-ortodoxa. Optiunea sa politica se exprima prin vot.

2. In conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 al Sinodului IV Ecumenic, 10 Sinodului VII ecumenic, 11 al Sinodului local din Cartagina), care stipuleaza ca printre indeletnicirile incompatibile cu slujirea si demnitatea clericului se numara si aceea de ‘a primi asupra sa dregatorii sau indeletniciri lumesti’, arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membru al Parlamentului sau Consiliilor Locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in Administratia Publica centrala si locala. Cel care va incalca aceste reguli, precum si Legamantul depus la hirotonie, se incadreaza in prevederile Art.3, literele ‘d’ si ‘e’ din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, avand de ales intre cariera politica si misiunea preoteasca, pentru totdeauna, fara drept de revenire in cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate in Consistoriile Eparhiale.

3. In acelasi timp, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane face un calduros apel catre liderii partidelor politice din Romania sa nu permita recrutarea de membri din randurile clerului si nici folosirea in scopuri politice a persoanelor, spatiilor, slujbelor si insemnelor bisericesti. Sfantul Sinod ii asigura ca Biserica -pastrandu-si echidistanta fata de partide – va continua sa se implice in politica generala a tarii, contribuind -prin mijloace specifice- la apararea democratiei, a libertatii, a credintei in Dumnezeu, a independentei si integritatii Patriei, respingand orice forma de totalitarism comunist ateu, precum si orice forma de extremism.

Secretariatul Sfantului Sinod

al Bisericii Ortodoxe Romane

Comentarii Facebook


Știri recente