“HONORIS CAUSA” PENTRU PAPA IOAN PAUL AL-II-LEA, SEMN DE DIALOG INTRE STIINTA SI CREDINTA

Papa Ioan Paul al II-lea a primit titlul “Honoris Causa” din partea universitatii „Nicolò Coperinic” din Torun (Polonia). Cu aceasta ocazie, i-a primit ieri in audienta pe rectorul si membrii Senatului academic al universitatii poloneze. “Accept cu recunostinta distinctia, semn de dialog intre stiinta si credinta, aflate in continua dezvoltare”, a afirmat Papa.

Facand referinta la vizita sa la universitatea poloneza in vara anului 1999, Ioan Paul al II-lea a afirmat ca dialogul dintre ratiune si credinta „este chemat sa depaseasca contrapozitionarea iluminista dintre adevarul la care se ajunge prin ratiune si cel cunoscut prin intermediul credintei”. „Astazi intelegem tot mai clar ca este vorba despre acelasi adevar si ca este necesar ca oamenii, ajungand la acest adevar pe cai proprii, sa nu inainteze singuri, ci sa caute confirmarea propriilor intuitii si in intalnirea cu ceilalti”, a adaugat Papa.

“Numai oamenii de stiinta si cei de cultura vor fi intr-adevar in masura sa-si asume acea responsabilitate deosebita despre care vorbeam la Torun: responsabilitatea pentru adevar – a tinde spre aceasta, a o apara si a trai conform ei”, a mai spus Papa.

Comentarii Facebook


Știri recente