Hirotonie la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Burila Mare, Episcopia Severinului și Strehaiei

În ziua prăznuirii Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, sâmbătă, 18 decembrie, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Burila Mare, în biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, protopopiatul Drobeta Sud, pentru a le rândui prin Taina Hirotoniei un nou păstor de suflete, în persoana părintelui Petru Hogea.

La Sfânta Liturghie au participat și reprezentanții autorităților locale, în acest sens primarul satului ținând în mod expres să ureze bun venit proaspătului hirotonit și să îi promită tot ajutorul și sprijinul material de care poate dispune.

Fostul preot paroh, Popa Mihail și-a luat rămas bun de la credincioșii pe care i-a păstorit vreme de trei ani și jumătate, urmând să se întoarcă spre locurile natale, ca preot slujitor în parohia Videle, protopopiatul Videle, județul Teleorman.

La finalul slubei, Preasfințitul Nicodim a adresat cuvinte de binecuvântare cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului care va urma, și-a exprimat regretul pentru plecarea din eparhie a părintelui Popa Mihail, apoi a încurajat pe tânărul preot în slujirea preoțească pe care acesta a ales-o.

„Ne despărțim cu tristețe de părintele Popa Mihail, care a slujit această comunitate timp de trei ani și jumătate, dar aducem ca mângâiere pe tânărul preot paroh Petre Hogea, care a primit astăzi harul preoției prin punere mâinilor. Mă bucur că enoriașii acestei parohii nu vor rămâne fără slujbă în această perioadă de post și rugăciune, putând să îl cunoască mai bine pe părintele paroh atunci când le va trece pragul caselor cu icoana. Îi doresc fiului meu duhovnicesc preoție curată, spor în misiune și păstorire înțeleaptă,”a spus Preasfinția Sa, după cum ne informează episcopiaseverinului.ro.

După Sfânta Liturghie, primarul comunei Burila Mare a împărțit daruri de Crăciun credincioșilor.

Comentarii Facebook


Știri recente