Grijă pentru cei aflați în suferință

În baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Bucureștilor și Centrul medical MEDAS, pacienții aflați la Centrul de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie’ din București au beneficiat de analize și consultații gratuite din partea personalului Centrului medical MEDAS.

O echipă de medici și asistente medicale de la Centrul medical MEDAS s-au îngrijit ca bolnavii să primească cele mai bune îngrijiri. ‘După un consult prealabil, efectuat de medicul nostru specialist de medicină internă, am convenit pentru un set de analize medicale, ținând cont de problemele specifice fiecăruia dintre pacienți. La prima oră am recoltat sânge pentru analize de laborator, după care am efectuat electrocardiograme și analize ecografice, în funcție de necesități. Acesta este primul centru de îngrijiri pe care îl ajutăm, dar vom continua și cu celelalte așezăminte medico-sociale, după care vom vizita toate așezămintele monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor. Este un drum lung, pe care ne aflăm încă la început, dar care va fi, cu siguranță, un succes’, a explicat pentru „Ziarul Lumina” Gabriela Chitac, medic primar în cadrul Centrului medical MEDAS din București.

Începutul unei colaborări permanente

La Centrul de îngrijiri ‘Sfântul Nectarie’ din Capitală primesc îngrijire opt pacienți care suferă de diferite afecțiuni incurabile în stadiu terminal, în general cancer, asociat cu afecțiuni psihice, cardiace, renale sau de altă natură. Aici, bolnavii primesc îngrijirile necesare, hrană, consiliere spirituală, psihologică și orice altă consultație de specialitate de care au nevoie. ‘Foarte mulți dintre pacienții noștri provin din cazuri sociale, motiv pentru care aveam mare nevoie de ajutorul unei clinici. Este o bucurie pentru noi că ei ne pot ajuta, mai ales pentru că cei mai mulți nu au o familie, unii sunt aduși de pe stradă, sunt neinvestigați și avem nevoie de o bază medicală pentru a-i putea trata. De acum înainte, această colaborare cu Centrul medical MEDAS se va desfășura permanent, ori de câte ori vom avea nevoie de o consultație de la un medic specialist, un psihiatru sau de altă natură. Dânșii s-au oferit să ne ajute pe baza protocolului încheiat, iar noi ne bucurăm foarte mult, este o veste nemaipomenită pentru noi’, a declarat Adriana Căruntu, coordonatorul Centrului de îngrijiri paliative ‘Sfântul Nectarie’ din București.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…