Ședința Sinodului reunit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale și al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale și de Nord se desfășoară în perioada 19 – 20 ianuarie, la sediul mitropolitan din Paris. Întrunirea are ca scop elaborarea unui ghid catehetic privind pastorația familiei. Mai multe informații a oferit Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Centrale și de Nord pentru Radio TRINITAS: „Este o sarcină a noastră din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca în viitorul apropiat să pregătim această carte, care să fie pusă la dispoziția preoților și credincioșilor în legătură cu problemele care le ridică familia, astăzi, care sunt tot mai numeroase. Noi ne aflăm aici ca să concepem această carte și să discutăm felul în care o putem alcătui. Cum toate subiectele pe care trebuie să le dezbatem sunt foarte multe, familia fiind atât de importantă pentru societate, pentru Biserică, nu este ușor deloc să scrii o carte despre familie și să o scrii așa cum intenționăm noi, ca ea să fie accesibilă și preoților dar mai cu seamă credincioșilor. Cartea trebuie să fie un ghid practic pentru multele probleme care le ridică familia astăzi”.
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul…
Oastea Domnului, centenar: Asociația dorește planificarea unor evenimente aniversare la Suceava
Delegați ai Asociației Oastea Domnului s-au întâlnit vineri cu reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în contextul împlinirii a o sută de ani de la fondarea organizației. La Suceava a fost prezent președintele Sfatului Frățesc al…
Mitropolitul Ioan a sfințit clopotnița și troița bisericii din curtea spitalului „Victor Babeș” din Timișoara
Mitropolitul Ioan al Banatului a sfințit vineri clopotnița și troița sculptată în lemn din curtea spitalului „Victor Babeș” din Timișoara. Ierarhul a sfințit și o nouă raclă în care vor fi așezate fragmente de cinstite…
IPS Andrei le-a vorbit elevilor dintr-un liceu de informatică despre tinerii Sfinți Anania, Azaria, Misail și Daniel
Mitropolitul Andrei al Clujului le-a vorbit vineri elevilor din Liceul de informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca despre tinerii Sfinți Anania, Azaria, Misail și Daniel din Vechiul Testament. În deschiderea conferinței, Preotul Profesor Cristian Silviu Rad,…
Eparhia română cu 5 puncte de frontieră spre Ucraina a oferit refugiaților sprijin de 1,5 mil. euro anul trecut
Valoarea ajutorului umanitar acordat refugiaților ucraineni de Episcopia Basarabiei de Sud, prin diverși colaboratori, s-a ridicat la suma de 1,5 milioane de euro, anul trecut. „Anul trecut ne-a dat șansa să ne verificăm dragostea de…