Gândurile românilor de peste hotare în ajun de Crăciun

Sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment pe care cu toții ne-am dori să-l petrecem în familie. Vremurile pe care le trăim, însă, ne-au risipit pe noi, românii, pe toate meridianele pământului, iar cei dragi au rămas la sute sau mii de kilometri distanță. Acum, în ajunul Crăciunului, dorul de cei dragi se poate acutiza, devenind suferință, sau se poate împlini, chiar și atunci când mări și țări ne despart. Redăm în cele ce urmează câteva mărturii ale unor tineri din Danemarca și din Germania care au învățat că în rugăciune pot fi împreună cu cei de acasă și că se pot simți ca în familie alături de ceilalți membri ai noilor comunități care s-au format în jurul bisericilor românești din diaspora.

Ierom. Avram Gînju, Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga, Danemarca:

‘În opinia mea, sensul deplin al Crăciunului este redat doar prin comuniunea cu Hristos și sfinții Săi în Biserică, în cultul liturgic și în cultul privat de acasă, în buna rânduială a vieții creștine. Din acest punct de vedere nu cred că românii sunt privați de bucuria sărbătorii Nașterii, mai ales că Parohia Ortodoxă din Copenhaga vine în întâmpinarea românilor prin săvârșirea tuturor slujbelor sfinte rânduite în această perioadă. Cei mai râvnitori pot să guste și din anumite rânduieli de slujbe săvârșite cu precădere în mănăstiri: privegheri de noapte, laude bisericești. Și aici începând de anul trecut, studenții și tinerii parohiei din Copenhaga merg cu colinda pe la credincioși, iar aceștia îi omenesc după tradiția românească cu ospitalitate și cu lacrimi în ochi, cu bucurie sfântă și cu dragoste. Casele românilor primitori s-au umplut nu numai de colinde, ci mai ales de rugăciune prin prezența acestor tineri binevoitori. Cei care au început să înțeleagă că Biserica nu este numai instituția de duminică, ci pun întreaga lor activitate pământească în slujba Bisericii, făcând-o centru al vieții cotidiene, nu mai simt că sunt singuri și nici nu au cum să fie… fiindcă sunt într-o comunitate în care și pentru care trăiesc. Știu, parcă vorbesc dintr-o carte de dogmatică, dar acest lucru este o realitate, ce e drept încă în devenire, cel puțin pentru mica comunitate ortodoxă din Copenhaga. În Hristos credincioșii simt comuniunea cu toți cei dragi ai lor care fizic sunt departe. Pe de altă parte și posibilitățile tehnologice mai potolesc dorul de cei din țară, facilitând o comunicare fizică mai deasă. Biserica nu face nimic mai special decât ce a făcut până acum și ce face zilnic: îi așează pe oameni într-o relație vie și activă cu Dumnezeu. Dacă nu s-ar strădui zilnic să facă acesta, atunci în zadar i-ar fi organizarea de programe sociale sau duhovnicești mai speciale în această perioadă. Iar cei care se gândesc la cei dragi de acasă numai de sărbători sau cu precădere numai atunci, de fapt, nu se gândesc deloc la ei, făcând-o acum doar din cauza unei slăbiciuni psihologice care nu are nici un substrat cu potențial de schimbare. Dacă în timpul anului și aproape zilnic pun accent și pe anumite activități de socializare duhovnicească (pelerinaje locale, întâlniri tematice, vizionări de film, drumeții, colinde, tabere, grupuri de rugăciune, cateheze ‘multimedia’) în perioada sărbătorilor încerc să culeg roadele acestor eforturi care sunt menite să îl facă pe om mai predispus sărbătoririi liturgice, în jurul altarului, în stare de rugăciune și de mulțumire.’

Mihai Ursta, Danemarca:

‘Sunt mulți românii care din diferite motive își trăiesc viața de zi cu zi, în străinătate, departe de țara lor. Nu știu cât de mult dor mai au în sufletul lor dar eu vad că cei mai mulți dintre ei au nevoie de un loc unde să-și aplece capul, așa cum Mântuitorul a spus în Evanghelie. Acesta este cel mai mare ajutor pe care-l dă Biserica: vine și le întinde brațele, prin preotul care le dă umărul și pieptul lui pentru asta. Lucrarea aceasta dumnezeiască se întâmplă deja aici, în Scandinavia. Slavă Dumnezeului nostru, pentru că acum patru ani s-a îndurat de noi și ne-a adus Sfânta Liturghie și aici, în partea asta de lume, și prin slujitorii săi, aceasta are loc continuu. Sigur, nu avem bisericile construite din piatră și oazele de liniște ale mănăstirilor, care într-adevăr ne lipsesc, dar râvna arhiereului nostru și a preoților noștri zidește Biserica în fiecare român ce vine să-și aplece capul.’

Cristina Ursta, Danemarca:

‘Locuiesc cu familia de mai bine de 10 ani în Danemarca și am renunțat să mai sărbătorim Crăciunul acasă – venim din Lugoj – tocmai pentru că în țară, de multe ori, totul, sau aproape totul, se concentrează pe pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului: curățenie, mâncare și toate cele lumești. Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu mare tihnă în suflete, și dacă așa a rânduit, ca noi să trăim aici, nu ne simțim deloc singuri, ci dimpotrivă, nu ne-am simțit niciodată mai acasă decât aici, deoarece după pregătirea spirituală pe perioada postului Crăciunului, participăm împreună la frumoasa slujbă a Nașterii lui Iisus Hristos ca, mai apoi, să sărbătorim Crăciunul în comuniune cu marea noastră familie din biserică.’

Andrei Venczel, Danemarca:

‘Pornind de acasă cu cei șapte ani, ținuți în credință în Hristos, în dragostea de familie și în iubirea pentru cel de lângă mine, nu mă găsesc privat de bucuria sărbătorilor. Aici, în Danemarca, am reușit să mă apropii de credință. Sărbătorile am să le petrec și în familie, cu ajutorul internetului… putem să ne bucurăm împreună chiar și așa; pentru că uneori internetul face minuni. Minunea o sa fie în noaptea sfântă a Nașterii Domnului Iisus Hristos, când am să fiu la biserică, alături de comunitatea românilor de aici, din Copenhaga, o comunitate creionată în culori vii sub lumina trimisă de acolo de Sus. Biserica, pe mine în primul rând m-a ajutat să învăț ce este credința, să înțeleg ce este credința și să mă bucur de ea. Dorul de casă vine mai greu atunci când duminică de duminică, bucuria Învierii lui Iisus și întâlnirea cu comunitatea de români este atât de puternică și plină de lumină. Comunitatea de români din Copenhaga, este ca o familie, o familie cu membrii tineri și seniori, și așa ajungem să învățăm unul de la celalalt faptul că dorul de casă este diminuat de prezența fiecăruia acolo. Tinerii din biserica noastră colindă și în colțul firav și uneori plin de tristețe al seniorilor și se citește aceea bucurie: bucuria că tradiția continuă chiar și departe de casă. Ajungem să ne bucurăm de familia noastră de aici și tot așa de bucuria celor ce îi purtăm în suflet, adică cei de acasă. Biserica apropie, fructifică și luminează sufletul omului. Este ca o poezie unde fiecare vine cu ceva … astfel încât dintr-o poezie se naște o poveste’.

Anca Berariu, Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), Filiala München:

‘Cred că toți creștinii, fie ei români, nemți sau americani, fie ortodocși, catolici sau protestanți, simt Crăciunul ca sărbătoarea petrecută prin excelență în familie, alături de cei dragi. Pentru cei veniți aici la studii, care și-au lăsat acum un semestru sau un an de zile părinții și prietenii în România, gândul la cei dragi de acasă nu i-a părăsit, ba chiar au avut grijă să-și rezerve din timp bilete la avion sau autocar pentru a fi de sărbători acasă. Sunt însă și mulți români care trăiesc în München de mai multă vreme, și-au întemeiat familii, au deja copii sau chiar nepoți care spun poezii lui Moș Crăciun în română sau germană. Într-adevăr, întrebarea a rămas aceeași: ‘Ce faceți de Crăciun? Mergeți acasă?’ Răspunsul însă: ‘Nu, rămânem acasă!’ nu trebuie să surprindă … nu e o greșeală în formulare, ci doar o îmbogățire în simțire. Cât despre modul în care se pregătesc românii de aici pentru venirea Crăciunului … pe de o parte, gândul la cei dragi îi impulsionează pe mulți să le pregătească o mică bucurie materială și, drept urmare se alătură forfotei și zumzetului din magazine și din ‘Piața de Crăciun’ ca să adune ceva pentru sacul Moșului sau pentru pachetul pe care îl trimit în România. Pe de altă parte însă, mulți se pregătesc și pentru a face sau a trăi ei înșiși și o bucurie legată nu de cele materiale, ci de cele spirituale: în primul rând, majoritatea celor care vin la biserică peste an țin să se și spovedească în timpul postului, iar în al doilea rând, … se aude zumzet de colindă. Încă de la începutul lunii noiembrie se repetă la cor colinde ce se cântă apoi în timpul Sfintei Liturghii din perioada postului, în mini-concertele susținute în diferite contexte înainte de Crăciun, în concertul tradițional din ziua de Crăciun și pe la casele credincioșilor în zilele de Crăciun. Umblăm cu colinda! Este un prilej de bucurie și împreună trăire pentru toți credincioșii!’

(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 24 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente