Gândurile bucuriei

Cuvânt rostit de preacuviosul părinte arhim. Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor în Catedrala Patriarhală, la Duminica Ortodoxiei, 4 martie 2012, la marcarea celor 22 de ani de arhierie ai Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române:

‘Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.’

Duminica întâi a Postului Păresimilor reprezintă sărbătoarea întregii Ortodoxii, care amintește evenimentul din 11 martie 843 de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul Sfintelor Icoane, zi care a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei împotriva ereziilor vremii. În perioada care a urmat, în Bisericile din Constantinopol și în tot imperiul, la Liturghia acestei zile, între cântarea Sfinte Dumnezeule și Pericopa Apostolică se citea în mod solemn un document care purta numele de Synodicon. Actul condamna ereziile veacurilor trecute și celebra memoria marilor Părinți care au luptat pentru apărarea credinței celei adevărate.

Duminica ce amintește biruința luminii și adevărului asupra întunericului necredinței este prăznuită în chip deosebit de toți fiii Bisericii dreptmăritoare, de la o margine la alta a pământului.

Dintr-o altă perspectivă ne aducem aminte de un alt Document și de o pagină proaspătă de istorie care s-a scris în vremurile noastre, tot în aceeași zi calendaristică și liturgică din anul mântuirii 1990.

După vremuri de încercare și răstignire a lucrării și misiunii Bisericii Ortodoxe din România, semne noi, de mai multă libertate, se arătau atunci, în primăvara anului 1990.

La Catedrala mitropolitană din Timișoara, sub ocrotirea și rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoș, proteguitorul Banatului, apărător al Ortodoxiei din trecute vremuri, soborul de arhierei a înălțat rugăciuni și a pus mâinile în taina Hirotoniei peste învățatul Arhimandrit Daniel Ciobotea, care devenea Episcop-vicar, aproape de ținutul unde văzuse lumina zilei cu 39 de ani în urmă. Din satul Dobrești, aflat în tihna ancestrală și în ocrotirea unor dealuri domoale, la vremea tinereților a plecat pe cărările Teologiei, căutând adevăruri, taine și trăiri negrăite.

Din acea Duminică a Ortodoxiei, Episcopul-vicar, Mitropolitul și, iată, de aproape cinci ani, Patriarhul Daniel a căutat semnificațiile profunde ale Adevărului revelat, slujind Cuvântului Care S-a făcut Trup și S-a sălășluit întru noi, slujind și Bisericii Sale, pe care Fiul lui Dumnezeu a întemeiat-o în lume.

După Nicolae Cabasila, teolog al veacului al XIV-lea, Biserica, comunitate divino-umană, are forme de organizare concrete: Altarul (singurul lucru din întreaga creație, afară de oameni, care se unge cu Sfântul Mir), Episcopul (care sfințește Altarul) și Sfinții (ale căror moaște stau la baza Altarului). Între ele există o relație interioară, având pe Hristos centrul și conținutul comun (vezi Cursul de Eclesiologie al Înalt Preasfințitului Mitropolit acad. prof. dr. Irineu Popa).

Aceste trei axe, în jurul cărora se constituie organizarea și unitatea Bisericii, nu se pot separa între ele. Episcopul are nevoie de altar și de sfinți, altarul de episcop și moaște, sfinții de episcop și altar. Dacă una dintre cele trei lipsește nu se poate săvârși Euharistia (vezi Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994, pp. 110-112).

Necesitatea episcopului pentru Biserică este subliniată de Sfântul Ignatie Teoforul în ‘Epistola către Smirneni’, astfel: ‘Unde se arată episcopul, acolo să fie mulțimea, precum unde este Iisus Hristos, acolo este și Biserica universală. Fără episcop nu e îngăduit nici a boteza, nici a săvârși Euharistia. (…) Nimeni să nu facă ceva din cele ce aparțin Bisericii fără episcop; aceea să se socotească Euharistie sigură, care e săvârșită de episcop sau de cel căruia el îi permite’ (vezi Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Smirneni¸ VIII, 1-2, în SPA, trad. de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1995, București, p. 222).

Fiecare episcop este capul unei eparhii, al unei Biserici locale, iar episcopatul întreg, aflat în comuniune, reprezintă întreaga Biserică. Hristos îl învestește pe episcop cu plenitudinea harului Preoției pentru ca toți preoții să-și aibă preoția prin acesta și să rămână sub ascultarea lui (vezi pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, p. 149).

Sfântul Ciprian al Cartaginei, vorbind despre legătura indisolubilă dintre episcop și Biserică, spune că episcopul este acela care unește/reunește toate comunitățile eclesiale într-un singur trup: ‘Episcopul este unul singur, din care deține fiecare în mod solidar o parte. Biserica este una singură, care se extinde prin dezvoltarea sa, îmbrățișând mulțimea credincioșilor. La fel, razele sunt multe, dar lumina este una singură (…). Tot așa, și Biserica Domnului, împrăștiindu-și lumina, îmbrățișează cu brațele sale tot pământul; totuși, una este lumina care se întinde peste tot și unitatea ei rămâne neștirbită’ (vezi Unitatea Bisericii catolice, în PSB 1, trad. de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 205).

Sfântul Ignatie Teoforul, în epistola Către Tralieni, arată că ascultându-l pe episcop, Îl ascultăm pe Dumnezeu, și respectându-l, Îl respectăm pe Dumnezeu: ‘Toți să respecte pe diaconi ca pe Iisus Hristos, pe episcop, care este chip al Tatălui, iar pe presbiteri ca pe adunarea apostolilor’ (vezi Sfântul Ignatie Teoforul, Către Tralieni, III, 1, în SPA, trad. de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995, p. 205).

În lumina acestor învățături, ascultându-l pe episcop și respectându-l, îl ascultăm pe Dumnezeu și suntem aproape de El.

De la primirea Marelui Har al arhieriei peste Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au trecut 22 de ani, aproape un pătrar de veac.

Această zi aniversară ne aduce aminte de revărsarea darurilor bogate ale Preasfântului Duh asupra persoanei sale. Apărător al credinței și al Bisericii lui Hristos, teolog al sintezelor, gânditor, harnic și osârduitor, luptător, ctitor și înnoitor al vechilor zidiri, om al vremurilor sale, demn, învățat și inspirat, ferm, știind când să mustre ori să mângâie, Patriarhul Daniel stăruie în osteneli până la capăt, dedicându-se Bisericii, de unde a primit putere multă. Bucuriile și împlinirile Bisericii sunt adevăratele sale bucurii, încercările Bisericii sunt tristețile lui. Episcopul, deși este un om trăitor în lume, privește mai mult spre Cer, iubind veșnicia mai mult decât vremelnicia.

Înălțăm rugăciuni smerite de sănătate și puteri sporite pentru întâiul dintre episcopii pământului românesc. Nădăjduim că Preafericirea Sa va găsi în această lucrare grea, adeseori istovitoare, și ceasuri de liniște, iar unele dintre ele să le petreacă așternând pe hârtie gânduri luminoase din experiența de teolog și arhipăstor de suflete.

Dorim ca rugăciunile și ajutorul tuturor apărătorilor Ortodoxiei să inspire în chip bogat lucrarea Preafericirii Sale.

Închei prin cuvintele Marelui Pavel, Apostolul neamurilor: ‘Bucurați-vă în nădejde. În sârguință fiți fără preget. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc. Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Cugetați același lucru unii pentru alții. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor’. (Romani cap. 12).

Comentarii Facebook


Știri recente