Gălățenii colindați de elevii Seminarului Teologic și ai Colegiului Pedagogic

În seara zilei de 17 decembrie 2008, la Galați, în sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”, a avut loc tradiționalul concert de colinde oferit de către Corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” , precum și de Corala „Camerata Juventus” compusă din elevi seminariști și eleve ale Colegiului Național Pedagogic „Costache Negri” din Galați. Concertul s-a bucurat de prezența unui numeros auditoriu, în special copii și tineri de la școlile și liceele gălățene, veniți împreună cu părinții și profesorii de religie.

Au fost prezentate piese din repertoriul clasic, precum „Lerui mărului” de Gh. Danga, „În ieslea din Vitleem” de N. Moldoveanu, „La Betleem” de C. Drăgușin și „Scoală gazdă, dă-mi colac”, de T. Brediceanu. De asemenea au fost recitate poezii tematice din opera poetică lui G. Țărnea, Nichifor Crainic și Radu Gyr.

În finalul evenimentului, Preasfințitul Episcop Casian al Dunării de Jos i-a binecuvântat pe membrii celor două corale, precum și pe dirijori, prof. dr. Eugen Dan Drăgoi, prof.Olga Nadoleanu și prof. Ioan Roșca. În cuvântul său, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre semnificația liturgică, teologică și artistică a colindelor tradiționale românești, subliniind importanța valorificării și promovării pieselor de autentică inspirație creștină.

Biroul de Presă și Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente