Frumusețe și continuitate la biserica parohiei Andrieșeni

Biserica parohiei Andrieșeni, Protopopiatul Iași 1, se află într-un amplu proces de reconsolidare și extindere. Atât sfintele slujbe, cât și activitățile catehetice se desfășoară într-o clădire din incinta curții parohiale. De 20 de ani, la Andrieșeni se slujește la începutul lunii Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți, în prezența credincioșilor din mai multe zone ale Moldovei.

De aproape două secole, sfântul lăcaș din parohia Andrieșeni, Protopopiatul Iași 1, închinat Sfântului Nicolae și Sfântului Gheorghe, este locul în care s-au rugat și înalță rugăciuni generații de credincioși. Biserica, datată în anul 1821, se află într-un proces de reconsolidare și reabilitare interioară și exterioară, întrucât a fost afectată de intemperii și de trecerea timpului. ‘Am găsit de cuviință cu enoriașii să aducem anumite îmbunătățiri care constau în extinderea lăcașului de închinăciune și în ridicarea a două turle, pentru a-i oferi frumusețe și continuitate. În prezent este consolidată temelia sfântului lăcaș și s-au demarat lucrările la una din abside. Până la sfârșitul acestui an dorim să finalizăm pridvorul și turla de pe naos’, a declarat pentru Ziarul Lumina pr. paroh Mihai Cepeliuc.

Sfintele slujbe sunt oficiate într-un paraclis din lemn. La etajul acestuia se află biblioteca parohială și o încăpere în care se derulează activitățile catehetice. ‘Colaborăm frumos cu școala din localitate, copiii participând la programele catehetice în fiecare săptămână. În cadrul acestor întâlniri, micii enoriași învață să împletească metanii, joacă șah, deprind cântarea bisericească. Am suplinit orele de religie la școala din sat până când a fost rânduit un profesor. De atunci m-am atașat de copii și de aceea, de mai multe ori pe an, ei primesc daruri din partea parohiei noastre’, a amintit parohul de la Andrieșeni.

De două decenii, în parohia Andrieșeni se oficiază în prima joi spre vineri din lună Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. Această slujbă este precedată de Acatistul Sfântului Nectarie. Credincioșii din mai multe parohii învecinate, dar și din Iași, Botoșani sau Suceava vin să se roage Mântuitorului Hristos, Maicii Domnului și sfinților. La finalul fiecărei slujbe, pr. paroh Mihai Cepeliuc îi îndeamnă pe oameni să sporească rugăciunea, să participe la Sfânta Liturghie, să-și curățească sufletul prin Taina Sfintei Spovedanii și să facă milostenie.

‘Oficiem Taina Sfântului Maslu joi noaptea întrucât există persoane care nu pot ajunge vineri dimineață la biserică. Vineri dimineața săvârșim Sfânta Liturghie, Acatistul și Taina Sfântului Maslu. Oamenii vin la aceste slujbe cu un necaz, cu o durere. Unii au pe cineva bolnav în familie, alții au o pagubă. Credincioșii sunt îndrumați să citească din Acatistier, să postească și să facă milostenie după a lor putință’, a mărturisit părintele paroh, care a amintit de evlavia pe care o are față de Sfântul Nectarie, al cărui acatist este citit mereu în lăcașul de închinăciune.

‘În anul 1990 am primit o carte despre viața Sfântului Ierarh Nectarie, care avea la final acatistul vindecătorului de cancer. Citind viața Sfântului Nectarie, ne-am hotărât să oficiem acatistul sfântului ori de câte ori se slujește Taina Sfântului Maslu, dar și cu alte prilejuri. Sfântul Nectarie este model de rugător, de smerenie, ajutător în toate necazurile oamenilor din zilele noastre’, a adăugat pr. paroh Mihai Cepeliuc. La finalul Tainei Sfântului Maslu, toți credincioșii primesc o farfurie cu sarmale de post și un pahar cu vin. Această acțiune filantropică este organizată prin rotație de credincioșii din Andrieșeni sau din alte parohii ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu sau pentru pomenirea celor adormiți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei şi Romanaţilor

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează sâmbătă primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei.  Patriarhul Daniel i-a transmis PS Sebastian un mesaj de felicitare. Preasfinţitul Părinte Sebastian s-a născut în 5 noiembrie 1966, în…